a89a641d4ecd365a1c984f23f4bb2cc0

Si iata-ma scriind.

Cunosc aceasta poveste. Si o cunosc demult. Demult, demult. Si nu am spus-o. Si o cunosteti si voi.

Si m-am gandit daca eu sunt in masura sa vorbesc despre ceea ce aud mereu si mereu de la femei.

Undeva in interiorul meu a existat o etica profesionala si mi-am spus ca este bine ca lucrurile delicate sa fie transmise prin viu grai de cele care simt ca au de impartasit. Si asa, de patru ani de zile in Constanta se creeaza o mica comunitate, grupul BB Center, acela real, unde femeile vorbesc intre ele, dar mai mult, ele imi spun mie, fara sa le cer asta.

Si apare catre mine strigatul lor de disperare!

Un strigat de ajutor atunci cand apare neputinta!

Care neputinta?

Neputinta de a fi o mama buna. Acest sentiment il au cele mai multe femei.

Neputinta de a alapta.

Mergand pe firul acestor neputinte, in timp ce femeile plang adesea in prezenta mea, cele mai multe imi spun ca isi doreau o nastere naturala si ca, nu au putut!

“Nu am fost in stare sa nasc. Oare alaptarea o sa-mi reuseasca?”

Si incep iar sa planga persistand in durerea lor, in neputinta, fie isi ridica darze capul, drepte si spun:

“Dar alaptarea o sa-mi reuseasca! Nu ma mai las!”

Le ascult si presar cuvinte. Vreau sa le ajut.  Stiu ca le doare. Sunt femeie si am nascut.

Le ascult si stiu.

Le ascult si stiu ca povestea lor putea fi altfel, putea fi diferita.

Daca nu ar fi existat:

“Afacerea operatia cezariana”

Gandeam:

“Doamne, de ce ma aduci in aceleasi situatii? De ce indrepti femeile acestea spre mine? De ce mi se rupe inima si nu pot avea o atitudine demna a unui profesionist, sa inchid usa si sa uit? Sa plec mai departe?”

Imi vine sa plang impreuna cu fiecare mamica.

Femei care s-au increzut in medic si isi plang nasterea.

Am gandit:

“Doamne, ce pot face sa nu mai ajunga femeile aici? Azi eu le pansez ranile, ele se vindeca, alaptarea le reuseste, se simt implinite, dar as vrea sa nu mai fie ranite.”

Si am inceput sa informez, sa educ, sa spun lucrurilor pe nume, dar unde?

In sala mea de curs unde spuneam lucrurilor pe nume fiindca aveam baza  studiilor Lamaze, fiindca filosofia si intreaga mea programa de curs ma indemna sa vorbesc despre anumite subiecte:

  • despre mituri
  • despre incredere si dependenta
  • despre manipulare si aparenta.

Lucrurile nu veneau dinspre mine, dar ele ieseau la iveala si, asa cum spune ghidul de studii Lamaze, in cadrul cursurilor si a intalnirilor de grup, de la femei vin adevaratele raspunsuri. Ele stiau simteau.

Dar exista o categorie de femei care nu primea informatia, pe care ma straduiam sa o educ prin informare valabila, scriam articole, postam pe pagina si pe grupuri.

Si totusi, ele nu ajungeau la mine inainte de nastere, doar dupa nastere, plangand.

Acelasi tipar de femei care isi doreau sa nasca natural-dar nu au putut, alte femei in aceleasi programe, cu aceeasi durere.

 

De aceea am demarat proiectul nasteri vindecatoare, prea multe fete care plang.

Dupa ce au aparut doua povesti, am fost sunata intr-un moment linistit, eram la tara cu familia.

Un numar strain. Raspund.

“Liliana, am citit proiectul tau, nu mai locuiesc in Romania, dar m-am regasit complet in ceea ce ai scris. Am citit reperele pe care tu le-ai mentionat in descrierea proiectului si as vrea mult sa ne intalnim cand vin in Romania ca sa vorbim”

O…m-a impresionat!

O femeie cu un copil de doi ani, ma suna  sa imi spuna ca inca o doare, dupa doi ani. Of.

Am simtit ca are nevoie sa vorbeasca, de aceea am incurajat-o sa imi scrie. Avea nevoie de vindecare.

“Te rog, scrie-mi, proiectul nu este cu numele persoanelor, nu voi vorbi despre tine ca sa te identifice oamenii”

“Dar nu as vrea sa vorbesc nici macar despre medic”

“Ok, nu-mi spune. Nu-mi doresc sa stiu numele, scrie povestea ta si trairile tale. Atat”

“Nu ma simt pregatita sa scriu, mi-as dori sa vorbesc cu tine, fiindca vreau sa inteleg ce s-a intamplat”

 

Eram calma fiindca stiam atat de multe povesti despre medici incat nimic nu ma mai surprindea. Stiam si aflam fara sa cer, femeile imi spuneau. Iar eu stiam. Stiam cum procedeaza, stiam cand le indreapta catre cezariana, stiam cand folosesc tehnici de manipulare, stiam cine zambeste fals, stiam cine este inclinat catre afacere si cine pune suflet, stiam cand un medic are o conduita cu o pacienta si cand se comporta diferit cu o alta.

Stiam, fiindca ma ajutam de parerile lor pentru a incuraja si a face un plan personalizat de nastere pentru alte fete, fiindca gandul ca:

“Nimic nu este intamplator” aparea, stiam ca intamplarea aparent trista de astazi, aduce in viitor ceva constructiv, chiar daca prezentul durea.

 

Si…

Chiar nu mi-am propus sa analizez comportamentele medicilor, dar exista tipologii umane si ele ieseau la iveala in relatie cu femeile cu care lucram eu.

In timpul cursului Lamaze, care nu mai era cursul standard stabilit de Organizatia Lamaze International, erau:

  • tehnici de negociere cu personalul medical
  • exercitii de autocunostere
  • exercitii de iertare
  • exercitii de dezvoltare emotionala pentru a creea INDEPENDENTA EMOTIONALA

Acesta era scopul meu declarat!

Increderea in sine, in trup fara sa depinzi de nimeni. Si reuseam. Alteori nu, cateva gravidute aveau de rezolvat emotii din copilarie, destul de multe….

 

Alte femei considerau ca nu au nevoie de curs si ramaneau intr-o relatie emotionala cu medicul. Si, perceptia mea era ca: promitea nasterea si aducea cezariana.

Eram acolo si pentru a trata tristetea de dupa nastere, plansul necontenit al mamei, incapacitatea de a fi suficient de buna.

Le intrebam despre cursul sarcinii, despre modul in care au conceput copilasii. Aflam intotdeauna ca si-au dorit sa nasca natural si, erau trimise catre cezariana.

 

Sub aparenta zambetelor, a unei frumoase conduite in timpul consultatiilor erau trimise subtil catre cezariana.

Daca rezistau si nu cereu singure cezariana, li se accepta cu zambetul pe buze, dar cand ajungeau in spital li se spunea:

“Nu vrei sa nasti si tu decent? Hai, sa te operam?””

“”Unde ai vazut tu sa stea femeia in ce poztie vrea ea in timpul travaliului, dar esti in padure?””

“”Ce imi faceti pe vena?” “” Nu trebuie sa stii tu, fac ce spune medicul, dar totul este spre binele tau””

Si toate erau facute spre binele suprem al institutiei:

CEZARIANA

 

Si astazi, s-a intors in tara acea mamica care inca isi mai plange neputinta

Traia intr-o tara unde casele de nasteri si nasterea aveau prioritate, dar venise acasa in timpul sarcinii.

Venise acasa sa nasca “pe limba ei” (subiect pe care-l voi aborda intr-un alt articol)

Azi ne-am intalnit si imi spune despre lucruri pe care le stiam.

Imi spune despre dreptul femeilor in timpul consultatiilor si in timpul nasterii. Exista in Romania legea pacientului pe care o vom expune.

Dar azi, plangand, mamica din fata mea mi-a spus ca nu a inteles ce s-a intamplat.

Povestea este profunda si diferit spusa.

 

Pentru femeile insarcinate, pentru mamici, as vrea sa transmit urmatoarele:

Nu lasati sa va fie furata nasterea!

Sarcina este o perioada emotionala, informati-va si nu dati voie atasamentelor sa apara in viata voastra!

Cautati care este nevoia voastra din acel moment, daca simtiti ca va atasati prea mult de un medic, ganditi-va:

  • Cum este relatia cu sotul? Simti ca iti doresti mai multa atentie de la el? Este el prezent in viata ta? Atat de mult cat iti doresti tu? Fa schimbarea acolo!
  • Cum este relatia cu mama ta? Cu familia ta de baza? Simti ca ti-au lipsit imbratisarile mamei? Tatal tau nu a fost suficient implicat in relatie cu tine? Este timpul sa te indrepti catre ei si sa le spui ceea ce iti doresti!
  • Cum te simti in mediul social? Esti stinghera? Ai nevoie de mai multi prieteni? Cauta rezolvarea in aceasta directie!

Sarcina este o perioada cand imaginea de sine a femeii poate fi scazuta, este o etapa intens emotionala. Aceste nevoi sunt pregnante: nevoia de sprijin, de atingere, de imbratisare, de sustinere.

 

Sfatul meu:

  • Constientizati-va aceste nevoi si nu le proiectati in alte relatii
  • Nu creati atasamente nesanatoase, fiindca ele nu va conduc care scopul vostru final, in acest caz, nasterea naturala.

 

 

 

Contacteaza-ne

Comentarii

comentarii

  1. acest zambet pe buze (fals) a facut sa se dezvolte in romania aceasta nesiguranta si neincredere in medici. sunt unii chiar profesionisti si totusi ma vad in situatia de a mai intreba o parere , de a mai citi singura (ceea ce nnu este intotdeauna ceva bun).acesti “medici”- a se vedeaa ghilimelele- au adus un curent nou, oribil in tara noastra. i-au stigmatizat si pe cei care isi fac meseria cu daruire, iar pe noi, si mai grav, ne-au facut sa nu mai avem incredere in ei, deloc.
    mi-ar fi placut sa citesc povestea ei. stii ca gandurile, undele de compasiune, de intelegere, de altruism se transmit. ar fi ajuns in val la ea si o ajutau sa se vindece mai repede

  2. Eu am nascut in alta tara, travaliu provocat am ajuns la 41 de saptamani , dupa 10 ore de travaliu recunosc am cerut epidurala nu mai puteam contractiiile erau neregulate foarte dese si dureroase au mai trecut mai mult de 12 ore pana am nascut dar atat timp cat nimic nu e in neregula ,copilul e bine ,mama e bine nici nu se punea problema de cezariana, Vorbeam odata cu fratele meu(tata a doi copii) ca foarte multe cupluri strang bani grei pentru a naste prin cezariana concluzia: multor femei le e frica de durere.

  3. Anca,
    Mamica este bine acum, ulterior a luat legatura cu unul dintre psihologii centrului si au “”lucrat”” integrat aceasta poveste.
    Ea sustine centrul si activitatea acestuia de undeva din departari.:)

  4. Ada, ne dorim ca si in Romania sa se simta confortabil sa nasca natural si in siguranta.
    Dorinta nu este numai de partea femeilor,
    ne dorim ca aceasta dorinta si practica sa fie si din partea cadrelor medicale.
    Sa ajunga Romania asa cum sunt alte tari, in care femeia spoune ca isi doreste cezariana fiindca ii este teama, iar cadrele medicale o conving sa nasca natural, o sustin in acest sens, air ea ramane cu o experienta pozitiva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>