I. ma suna intr-un moment de harmalaie copilareasca specifica casei mele si sunt nevoita sa ii resping apelul. Revine dupa 10 minute, se prezinta scurt si isi exprima doleanta de a programa o sedinta fara sa pot opri tumultul de cuvinte ce venea peste mine.

Resimteam o tensiune si o nevoie acuta, curenta de a discuta cu cineva inainte de a stabili o intalnire cu un psiholog.
Stabilim reluarea conversatiei dupa cca 1 ora pentru a stabili detaliile intalnirii.

O regasesc la telefon pe I., deja mai relaxata si curioasa sa discutam detaliile oricarei intrevederi.
Imi spune ca este casatorita de cca 2 ani si se afla in conflict permanent cu sotul. Nu stie cu ce a gresit sau ce trebuie facut. Isi doreste sa vina la terapie pentru a gasi un echilibru pentru ea, deoarece nu mai suporta tensiunea din casa.

Luni o primesc pe I., o femeie inalta, cu trasaturi puternice, cu miscari feminine, ce tradau o sensibilitate aparte, poate mai mult exprimata prin gesturi decat constienta.
Cu niste ochi negri, curiosi pentru un cabinet de psihoterapie, cauta stanjenita de privirea mea tintita, un loc pe care sa se aseze.

Sta lipita de un colt al fotoliului cu mainile si picioarele stranse, pozitie ce o face sa ii creasca incordarea.
Imi povesteste despre familia ei, despre constituirea cuplului si pune pe tapet motivul adevarat pentru care pornesc conflictele in cuplu: infertilitatea.
Incearca sa aiba un copil de cand s-au casatorit, au facut analize, au vizitat diverse clinici, insa nu au gasit niciun motiv pentru care nu ar putea sa conceapa.
Un medic i-a recomandat psihoterapie, insa nu crede ca ar putea sa o ajute ci mai degraba sa resolve conflictele cu sotul.

Crescuta de bunica pana la 7 ani, a avut o relatie distanta cu mama.
Pe mama o descrie ca fiind responsabila, corecta, foarte atenta la detaliile ce tineau de imaginea familiei in plan social, distanta fata de ea, cu rigori multiple in relatia materna, chiar si in prezent.

Pentru a deveni mama, are nevoie sa se identifice cu propria mama . Ea are nevoie de amintirile pline de tandrete din copilarie, pentru a anticipa cum va putea fi relatia cu propriul copil. Imposibilitatea identificarii cu propria mama fiind unul din blocajele ce conduc la infertilitate de cauza psihologica .

Bunica materna a decedat inainte casatoriei ei, simtindu-se lipsita de sprijin afectiv la propria nunta.
Doliul neincheiat, absenta jelirii, la trecerea intr-o noua etapa a vietii cum este casatoria, constituie cauza psihologica in infertilitate.

I. vorbeste si de relatiile sexuale rare, de cateva ori pe luna, fiind dficil a concepe in astfel de situatii.
Sotul ei a dorit foarte mult la inceputul casatoriei sa aiba un copil, insa acum nu vrea sa mai vorbeasca despre asta, acuzand-o chiar ca exagereaza si poate ca ar fi mai bine sa nu se mai concentreze pe aceasta chestiune, poate ca le ”este mai bine asa” .

Cand sotul sau sotia joaca rolul copilului si este mentinut in acest rol de catre celalalt partener (locul copilului este ocupat deja) venirea pe lume a unui copil poate pune in pericol aceasta relatie.
I. isi doreste foarte mult un copil, pentru a fi mama pe care ea nu a avut-o niciodata.
In plan constient aceasta dorinta puternica imi vorbeste practic despre o frica profunda si constanta de a nu fi niciodata ca mama, de a nu repeta greselile ei, frica de a nu putea sa se descurce ca parinte.
Aici regasiti o parte din cauzele psihologice care conduc la infertilitate.

Am redat momente din intalnirile unui psihoterapeut,
Daca te regasesti, te invit sa reflectezi si sa vorbesti cu partenerul tau!
Daca treci printr-o astfel de experienta si vrei sa rezolvi blocajele emotionale contacteaza un psihoterapeut.

Contacteaza-ne

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>