Nasterea vaginala dupa cezariana, in 2012
Acesea sunt povesti cu doula, despre nasterea vaginala dupa cezariana.
Geanina raspunde intrebarilor sugerate de mine in acest post initial, in anul 2012.
Cu drag imi amintesc de aceasta perioada, cand se deschideau portile nasterii vaginale dupa cezariana, cu femei puternice.
“Motto:
Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume. (Sfanta Evanghelie dupa Ioan, 16; 21)
Iata un mare adevar pe care l-am experimentat si il experimentez, un adevar palpabil, concretizat in minunea mea cu ochi albastri: Nectarie.
Am hotarat sa va relatez povestea noastra sub forma de intrebari ,in speranta ca printre acestea se regasesc si cele la care alte mame cauta inca un raspuns.
De ce nastere naturala dupa cezariana?
Nici nu va inchipuiti de cate ori am primit aceasta intrebare. Pentru ca nu m-as fi putut minti toata viata ca sunt bine si sa traiesc cu frustrarea neimplinirii. Pentru ca imi doresc o familie numeroasa si nu vreau sa depind mereu de o operatie majora. Pentru ca mai am un copil acasa de doar 2 ani de care trebuie sa ma ocup. Acestea au fost principalele motive. Isis a fost singurul loc in care nimeni nu m-a intrebat “de ce”.
Cum a decurs prima nastere?
Maternitatea spitalului in care urma sa nasc a fost inchisa o perioada (Bucuresti). Cand s-a redeschis a fost o avalansa de mamici care mai de care in diferite stadii ale travaliului. Medicii erau supraaglomerati, iar doctorul care ma supraveghea nu era o exceptie. Asa ca primiparele intram la cutit (din cauza travaliului mai lung probabil) sub diverse motive: infectii, pozitionare incorecta a fatului, “n” circulare de cordon, etc, in timp ce mamele care nu se aflau la prima nastere erau duse in sala de nasteri. Pe moment nu-mi dorem decat sa-mi vad copilul, si, pentru ca aveam mare incredere in doctorul respectiv, nici nu m-am gandit ca, defapt, am fost manipulata. Asa am trecut print-o suferinta cumplita, o suferinta cu care corpul meu nu a fost deacord si, pentru ca psihic o respingeam, am perceput-o ca pe o trauma. Copilul m-a ajutat sa-mi revin si din soc si din depresia post-natala care, efectiv, ma coplesea. Singurul lucru bun care mi s-a intamplat a fost alaptarea, pe care am reusit sa o sustin cu success pana la 1 an si jumatate dupa nastere.
De ce aceasta maternitate?
De maternitate am aflat pe internet si am ales-o ca loc al nasterii celui de-al doilea copil pentru ca era primul spital pe care il vizitam in care nu mirosea a spital si pentru ca personalul mi-a facut de la inceput o foarte buna impresie, care cu timpul s-a transformat in certitudinea ca ma aflu pe cele mai bune maini. Domnul doctor Zaher mi-a inspirit incredere, mi-a vorbit deschis si m-a facut sa inteleg ca ma aflu in fata unei mari provocari, a carei reusita depinde de puterea mea de a astepta ca natura sa-si faca treaba. Sa nu va mai zic cat de frumos a reusit sa intre dansul in subconstientul meu sa ma “programeze”pentru nastere – asa cum mai tarziu avea sa-mi explice Liliana, educator prenatal Lamaze si doula. Mi-a zis:”ne vedem weekend-ul acesta, maxim luni!”, fara niciun control sau eco. Si asa a fost, in ciuda scepticismului meu de moment:”sa fim seriosi, ca sigur nu mai intarzie atat bebe!”.
Cum a debutat nasterea?
Eram cazati in Navodari de o saptamana, timp in care am profitat de niste zile superbe de toamna, plimbandu-ne pe plaja si jucandu-ne cu copilul mai mare. A fost ca in concediu, mai mult decat visasem despre cum va fi cu nasterea. Membranele s-au fisurat in jurul orei 4, in dimineata zilei de duminica, 23 septembrie, la fix 39 de saptamani. Pentru ca nu am vrut sa-mi trezesc copilul, am asteptat pana dimineata, mai ales ca pierderile de lichid nu erau semnificative iar dureri aveam neregulate si slabe ca intensitate.
Cand a debutat travaliul propriu-zis?
Ultimul moment pe care il pot localiza in timp a fost monitorizarea de la ora 20.00 ,urmata mai tarziu de un control in urma caruia am fost anuntata ca ii slabeste rezistenta colului, dar tot dilatatie 0. De atunci am pierdut notiunea timpului, acesta capata o alta dimensiune cand este masurat in contractii. Nu stiu cand a inceput dilatatia, dar la un moment dat am inceput sa ma simt rau sa am stari de greata si senzatie de voma, acestea toate dupa ce am fost infomata ca ritmul cardiac al bebelusului scade in momentul contractiilor. Ceva nu ii mai placea micutului.
Cum am depasit momentul?
Prin credinta. Starea de rugaciune amplificata si de somn m-a adus in transa. Am inceput sa vorbesc cu bebelusul meu, sa-I transmit increderea pe care o primisem rugandu-ma. Tot atunci am primit si mascuta de oxigen. Eram depasita de situatie dar actionam instincitv, fara sa ma opun in vreun fel fortei nevazute care facea totul in locul meu. A functionat! Bebe era tot mai bine pe masura ce ii vorbeam si respiram adanc pentru el.
Cum a fost nasterea?
La un moment dat am rugat asistenta sa ma deconecteze pentru a merge la baie. Se pare ca pozitia verticala mi-a amplificat contractile. Am constatat insa ca travaliul activ e ceea ce mi se potriveste si am ramas in picioare, facand miscare prin camera sau pe minge. Nu mai reuseam deloc sa ma relaxez intre contractii, desi ele imi dadeau ragaz sa o fac, simteam durere si in acest interval.
Atunci a venit Liliana, care ma veghease in tot acest timp ca un inger pazitor din camera de alaturi, si, respirand impreuna cu mine, m-a invatat ca si in ultima faza a travaliului poti sa iti descretesti fruntea. A venit moasa:”gata cu plimbarea!” bebe trebuia iarasi monitorizat. Analizand inregistrarile aparatului si descrierea mea privind intensitatea contractiilor, si-a dat seama ca eram pe punctul de a naste. In secunda 2 domnul doctor a fost langa mine si ma ruga insistent sa nu imping. Atunci am realizat si eu ca senzatia de durere cumplita pe care o aveam era defapt o impingere. S-a pregatit totul pentru nastere. Atunci iesisem din transa. Nu mai era loc nici de epidurala nici de cezariana (Slava Domnului). Era momentul sa-mi aduc copilul pe lume, asa cum visasem in atatea nopti, asa cum ma rugasem cu atatea lacrimi. Domnul doctor Zaher a aparut instant decongestionand atmosfera cu umorul sau de bun gust. Atunci am fost lasata sa si imping, lucru pe care oricum il facusem involuntar pe atatea contractii in timpul carora nu imi mai reusea decat inspiratia, expiratia era un ragnet “a la Tarzan”. Si dintr-o singura impinsatura, cu un minim de efort pot zice chiar, piticul meu a si fost in brate la doctor si ulterior pe pieptul unei mamici prea buimacite de ceea ce i se intamplase ca sa stie cum sa reactioneze.
L-am imbratisat: “Felicitari micutul meu! Ti-a spus mami ca nu suntem singuri si ca vom reusi!? Slava Domnului!”.
Incizia de la nivelul perineului?
Un fleac pe langa nastere, pe langa cezariana. Si totusi capatand sensibilitate la durere am intrebat cat o sa dureze procedura. Domnul doctor mi-a raspuns foarte serios: “vreo 3 ore”. HIHIHI in mai putin de 3 min am fost gata.
Ce sentimente m-au incercat dupa?
De nedescris. Fericire, implinire, recunostinta profunda si, desi eram epuizata de nesomn, nu am putut adormi, inca naucita ne ceea ce imi fusese dat sa traiesc si sa simt.
Ce m-a ajutat sa reusesc?
Credinta Pentru ca daca nu reusesti ceva in viata, dar incredintezi acel lucru Lui Dumnezeu, sa-l rezolve cu puterea Sa cea mai presus de oameni, ai facut cea mai inteleapta alegere.
Prezenta celor dragi amplificata de un colectiv medical calduros.
Respiratia. Multumesc pe aceasta cale Lilianei care m-a invatat sa respir atunci cand aveam atata nevoie.
Muzica. Daca asculti ceea ce iti place si te relaxeaza chiar ajuta. La mine “muzicoterapia” chiar a functionat pana la un moment dat.
Urmarea instinctelor. Am incercat sa nu ma opun durerii, sa nu ma opun la ceea ce organismul meu incerca sa faca. Cu cat am fost mai inconstienta de ceea ce mi se intampla (eu nu am stiut niciun moment in ce stadiu al dilatatiei ma aflu) si am lasat natura sa faca treaba, necontrolata de ratiunea mea, cu atat a fost mai bine.
Ce am de transmis altor viitoare mamici?
Sa nu va lasati manipulate!
Cautati-va medici de incredere, deschisi la ceea ce va doriti!
Sa nu uitam ca suntem ghidate de instinctul de conservare si prin urmare stim ce e mai bine pentru noi. Fiti fericite!!!