cezariana
Acum dupa ce am nascut vaginal dupa cezariana, am raspuns indemnului dvs de a scrie prima experienta pentru a fi de folos si altor femei.
A fost o provocare sa mi-o readuc aminte.
Urata poveste!
Urata poveste a operatiei mele de cezariana
Eram insarcinata pentru prima, data cu superba mea fetita, in saptamana 40 fara o zi, cand am hotarat sa mergem la maternitate.
Nu stiam daca s-a declansat travaliul sau daca ceea ce simteam erau contractii de travaliu, dar de 2 zile ma chinuiau ceva dureri ca cele menstruale, discomfortul datorat burticii era mare si nu puteam dormi, dar cel mai mult era un lichid, care se scurgea usor, putin cate putin.
Primisem sfaturi la ultumul consult, prin care mi se spusese ca daca am dureri ce trec la administrarea unui no-spa, nu e de nascut.
Imi aduc clar aminte dimineata nasterii
Eu, obosita, dand telefoane si amanand diverse intalniri, palida, oarecum speriata, spunand intr-una ca ma duc sa nasc. Sotul grijuliu, oarecum speriat, dand telefoane si spunand ca el crede ca se apropie nasterea.
Am ajuns la maternitate. Medicul meu era de garda. Nu stiam asta, credeam ca e plecat din tara. Dar am rasuflat usurata ca e el acolo.
Doamna din receptie mi-a facut fisa de consult, pana a venit doctorul, in rubrica: cate saptamani am, a trecut 40, desi i-am spus ca 40 fara o zi.
M-a deranjat teribil lucrul acesta, motiv pentru care dr m-a gasit cu ochii inlacrimati.
M-a linistit, spunandu-mi ca e doar o receptionera si nu trebuie sa am asteptari de la ea, ca el stie ca am 39.
Acum imi dau seama cat de tensionata eram.
Mi-a facut control, mi-a spus ca s-au fisurat membranele si ce curge e lichid amniotic. Mi-a spus ca voi naste in ziua respectiva. Iar emotii, iar lacrimi, nu imi venea sa cred ca “scap” de burtica. Exact acesta a fost sentimentul, din pacate.
Am plecat din cabinet spre receptie sa imi completez actele de internare.
Sotul a fost anuntat tot atunci ca ma internez si voi naste in ziua aceea. Nu a urcat cu mine, el a ramas in receptie sa astepte. De la dr m-a preluat o infirmiera care mi-a dat haine de schimb si papuci si mi-a dus bagajul in camera.
Politica spitalului m-a surprins
Am aflat atunci ca politica spitalului impune sa folosesc lucrurile lor, pentru pastrarea igienei.
Tot atunci am realizat ca infirmierele nu vorbesc cu tine, decat la subiect, daca le intrebi, iar in rest sunt tacute si mai ales nu dau sfaturi. Probabil face parte din politica spitalului.
M-am simtit singura.
M-a dus in sala de nasteri. M-a preluat o doamna asistenta, foarte draguta. Ea practic mi-a oferit toate informatiile pe care le-am stiut atunci. Mi-a deschis un televizor pe un canal care avea ceas si mi-a spus sa imi cronometrez contractiile. Nu mi-a spus si cui ar trebui sa le comunic, nici cat de dese ar trebui sa fie. Nu am reusit sa imi cronometrez nimic, uitam de unde a inceput… nu stiam pana cand trebuia sa numar… m-am bucurat ca nu i-a pasat nimanui de ele. A incercat sa ma invete sa respir pe contractie, ca, spunea ea, e mai usoara asa.
Mie mi s-a parut respiratia obositoare, mai bine suportam contractia, era mai usoara.
Datorita lipsei de respiratie, imi tot punea masca de oxigen, care ma inhiba mult, ma tensiona, ma panica. Speriata de tot ce se intampla, am incercat sa ma rog. Am simtit ca nu ma aude nimeni.
Era un gol mare in camera aia, ma simteam singura intr-o prapastie in care trebuia sa stau.
Repetam incontinuu o rugaciune:
Doamne, ajuta-ma sa nu ma doara foarte tare, desi simteam ca nu ma aude nimeni, iar daca ma auzea totusi, nu ma baga in seama.
Credinta mea a fost zguduita atunci.
Ma tot gandeam la faptul ca a trebuit sa ajung in ultimul moment ca sa ii cer ajutorul lui Dumnezeu?
Pana atunci nu i-am spus nimic de sarcina mea.
Dupa o perioada, a ajuns si medicul anestezist care mi-a montat epidurala.
A fost un adevarat chin.
Cum sa pui o gravida sa stea in pozitia aia?
M-am simtit neinteleasa si fortata sa stau cum dna anestezist spunea ca pot sa stau.
Am ramas din nou singura cu asistenta, care mi-a montat o branula si o perfuzie.
Nu stiu ce era acolo, nici nu m-a interesat.
Ma tot gandeam la durerile nasterii si am intrebat anestezista de ce nu mai simt contractiile.
Mi-a spus ca epidurala e “vinovata”.
M-am bucurat. Mi-era frica.
Dupa o perioada in salon a aparut o doamna psiholog, care incerca sa se imprieteneasca cu mine.
I-am vazut din pacate ecusonul si m-a inhibat.
Ma simteam proasta.
La amiaza a venit dr meu, care mi-a facut consult, nu mi-a zis nimic, dar mi-a rupt membranele.
M-a durut.
Ceea ce m-a facut sa ma gandesc cu groaza la expulzie.
Dr a coborat la sot si i-a spus ca in maxim 30 minute nasc.
Pe la 15 si ceva, asistenta mi-a facut ceva la perfuzie, a pus ceva in ea, dupa care a plecat in alt salon.
Dopplerul de pe burta mea nu mai inregistra bataile inimii, asa ca asistenta a venit grabita. A fatait ala pe burta mea, mi-a spus sa respir… era un pic speriata, ceea ce m-a speriat si pe mine. A sunat dr. A venit in 2 min.
Burta mea era intarita, dar nu ma durea. Dr era si el ingrijorat.
A intrebat asistenta ce mi-a pus in perfuzie.
Asa am aflat ca imi pusese oxytocin, dar ca nu apucasem sa imi fie administrata toata doza.
Dr s-a intors spre mine si mi-a spusca nu ii pot auzi inimioara la bebe si nu se stie daca s-a intamplat ceva si ca el recomanda cezariana de urgenta, dar e alegerea mea.
Ce as fi putut sa aleg eu?
In 5 minute eram in alta sala, legata, mai speriata, cu un anestezist la cap si o echipa care in alte 5 minute mi-au scos copila din mine.
Eram speriata. Foarte. Asa de speriata incat am intrebat anestezistul daca cezariana doare.
A ras. Ei erau relaxati. Mi-a zis ca nu.
Copila era bine.
A luat 10 la scorul Apgar. Avea 2850 gr si 51 cm.
Nu voi uita niciodata plansul ala, primul ei plans, infundat, slab… dar plangea si eu stiam ca e vie.
Au infasat-o si mi-au adus-o langa cap, plangand. Am inceput sa ii vorbesc si s-a oprit instant si s-a uitat la mine.
Am inceput sa plang de emotie.
Mi s-aspus ca sa nu plang ca nu e bine.
Mi-am inghitit lacrimile.
Cusutul a durat mult, mi-as fi dorit sa imi mai vad copila…
Am fost dusa la terapie intensiva.
Am inteles ca i-a speriat un pic tensiunea mea, motiv pentru care am ramas conectata la aparate toata noaptea. Tensiometrul pornea automat la 15 min. Nu am putut sa adorm.
La 20 ne-au adus copiii pentru 10 min.
Am luat-o in brate, mi-au zis sa ii dau laptic… nu stiam cum.
M-au invatat, i-am dat o picatura, ma simteam asa fain ca aveam lapte si ei ii place. Apoi i-am facut o poza si am mangaiat-o pe frunte, usor, cu un deget. Moment in care s-a speriat si a inceput sa urle… mi-au luat-o.
M-am simtit proasta si nepriceputa.
 Noaptea aia nu am dormit deloc.
Auzeam un copil care plangea. Credeam ca e a mea si ma simteam inutila.
A doua zi am aflat ca a mea fusese.
A doua zi ma durea tot. Am plecat pe salon.
Imi simteam toate organele, nici nu stiam ca am atatea. La 12 mi-au adus copila. Eram speriata. Am intrebat ce fac daca se trezeste?
Mi s-a apus ca sa sun la 444 daca am nevoie de ajutor ptr bebe, 445, pentru mine.
Am abuzat de nr ala. Nu stiam sa o tin, mereu ajungeam sa desfac scutecul cand o luam in brate.
Nu stiam sa alaptez…ma dezbracam jumatate sa ajung la sani.
Am avut furia laptelui… nu am stiut ca pot cere pompa.
O asistenta pe pediatrie m-a incurajat si indrumat de am reusit sa alaptez cat sa scap de laptele praf care i se dadea la 3 ore.
Au fost 4 zile grele.
Sotul venea doar cand era program de vizita… a fost greu singura.
Imi lua ceva minute sa ajung la copila atunci cand plangea.
Noaptea era cel mai greu. Eram terminata si fizic si psihic.
A venit de 2 ori psihologul.
A doua oara am tratat-o ciudat, ca jurnalistul.
I-am intors intrebarile, i-am raspuns cu intrebari si am incurcat-o.
Ma simteam mandra de mine ca am scapat de ea. Dar si vinovata…
Cand m-am externat am simtit ca plec dintr-un mediu in care cineva stia ce trebuie sa faca cu copila, dar de acum ce va fi?
Dupa 11 zile am supraincalzit-o si am sunat inapoi la ei.
Un pic mai aveam si le ceream certificat de garantie, pentru cazul in care s-ar defecta.
A fost bine in maternitate.
Dar conditiile de 5 stele si curatenia si profesionalismul nu mai conteaza cand totul se inegreste in jurul tau si nu ai nici o umbra de lumina ori speranta.
Cred ca lucrurile ar fi fost altfel daca m-as fi informat mai mult.
Femeile din jurul meu m-au sfatuit sa nu citesc nimic ca sa nu ma sperii.
Imi pare rau ca le-am urmat sfatul.
Daca simti ca iti doresti sa vorbesti despre nasterea ta,
Daca vrei sa iti pregatesti nasterea a doua,
Te invitam sa iei legatura cu
Liliana Tudose
Educator prenatal Lamaze
Consilier in alaptare BB Center
tel. 0746587456

Contacteaza-ne

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>