0

Despre Parenting si Antiparenting. Controverse, credinte, argumente. Discutii de grup

Posted by
valas

Pentru ca in aceste zile pe Grupul BB Center s-a deschis un topic de discutii pe marginea acestui subiect, iar mesajele au avut un anumit curs, gasind in egala masura argumente pro si contra, am decis sa le adunam si sa le pastram si aici pe blogul nostru.

Pentru ca este un subiect mult dezbatut in ultimele saptamani, pentru ca au luat nastere curente ce combat anumite  idei, credinte si opinii si pentru ca stim ca sunt multe persoane care ne urmaaresc activitatea doar pe blog si pe site, nefiind conectate pe canalul online Facebook  vom publica dezbaterea  in radurile ce urmeaza

Liliana Tudose: Parenting si Antiparenting. Cati dintre voi cunoasteti curentul Antiparenting?
Am urmarit timp de o luna acest curent, apoi am intrat pe grup.
Am o parere-stiu ca extremele nu sunt bune in viata, mai ales daca iti creaza dezechilibru.
Stiu ca s-a publicat o carte. 
Intalnesc o serie de parinti care imi spun ca au extras idei bune de aici, plus ca autorul este unul foarte agreat in lumea religiei. Cate dintre voi ati citit-o?

Eu însămi sunt într o profunda analiza :Trei copii și trei moduri de a educa.
Dacă ar fi sa spun cu care mă simt în acord în acest moment,
Este cel pe care l-am descoperit când eram însărcinată cu al treilea, acum 10 ani.
Cu acest mod de educare, al parentingului cu iubire, am putut sa repar ceea ce sadisem în relație cu copiii mei mai mari : condiționare, pedepse, bătaia.
Mă revăd eu mama de acum mulți ani cum recurgem la pedepse, cum mă temeam ca soțul meu va lua cureaua când îi amenința, cum mă simțeam atât de frustrată și de nedreptățita de viață, de situație când recurgem la bătaie.
Aveam un gust al neputinței de a ști Cum sa mi educ copiii prefect.
Eu am mai spus la cursuri ca devenisem părintele obsedat de rezultatele bune ale copiilor mei, cei mari, și doar îi educam și învățam.
Uitam sa îi încurajez, uitam sa ascult fiindcă erau reguli care trebuiau îndeplinite, conform sistemului meu de valori de atunci.
Atunci mă simțeam câteodată atât de împovărata când educam. Nu vreau sa intru în acea amintire.
Dar intru, fiindca ceea ce am aflat acum 10 ani m a ajutat sa-l cresc pe cel mic împăcată sa am atâta energie cat sa repar sa cresc personalitățile și încrederea celor mari,
Fiindcă am simțit ca e mai simplu sa cred și sa constat ca :
-copilul se naște pur
– ca el nu are intenția de a greși, el are nevoi, descoperă
-ca fiecare copil vine în viața noastră pentru a ne șlefui pe noi, el vine pentru a ne arată ce slăbiciuni și ce întărituri avem, practic sa învățăm sa fim buni, fără sa primim frustrarea
-ca iubirea și o îmbrățișare ferma fac mai mult decât o palma
-ca discuția după ce ai stabilit limita, iar ea a fost încălcată, este necesara, dar nu folosirea pedepsei fiindcă atunci am închis poarta de comunicare și am pierdut conexiunea -relația și am pierdut adevărul despre copilul meu care a încălcat o limita.
Am preferat sa mă așez, sa spun ca sunt surprinsa, trista fiindcă aveam alte așteptări.
Am acordat credit și le-am spus ca în mod sigur exista un motiv real pentru ei pe care sunt dispusa sa-l ascult.
Și descopeream ceea ce nici nu gândeam despre anumite situații : frica, dezamăgire, frustrare, uneori renunțare.
Sunt lecții pe care le am cu cei mari. Nu pedepsesc.
Sunt încântată, atât de încântată ca exprima în relație cu mine!
Fiindcă descopăr. Descopar și am ocazia, eu – mama, sa sădesc un cuvânt care va lucra mai târziu, ei își vor rezolva conflicte și vorbesc despre conflicte acasă.
E un lucru extraordinar pe care l-am clădit după ce nu am mai aplicat pedeapsa și corecția fizica cu cei mari de 24 și de 18 ani (așa preluasem de la părinți )
Ei știu când greșesc.
Ei știu ca fiecare acțiune are și repercusiuni.
Am lucrat responsabilitatea și nu frica de a greși pentru a nu pierde ceva.
Copiii mei cei mari nu sunt cei pe care îi gândeam acum 24 și 18 ani, sunt mult mai responsabili și încrezători decât atunci când credeam ca îi educ cu fapta și răsplată.
Micuțul are 10 ani. Lucrurile curg frumos. Învață fiindcă o si-a insuflat asta. Vrea sa fie bun fiindcă avem alte valori.
El a primit acest parenting necondiționat.
Greșește. Își asuma.
Se opune. E drept, vrem sa creștem un barbat , dar are limite.

Am urmărit evoluția parentingului în alte tari :
– adulți independenți și cu nivel crescut de încredere
Parentingului romanesc își dorește sa mențină valoarea familiei, respectul față de părinți, familia aproape.
Chiar și cu parenting sau fără, vedem în România familii destrămate, familii care se bat pentru averi.
Vedem în evoluția altor tari cum intra droguri, alcool, prostituție.
Ne temem. Nu vrem acest lucru la noi.
El exista. Și pana acum nu exista fiindcă părinții au părințit, ci pentru ca au pedepsit.
În Romnia există o valoare reinviata în familii, relația cu Dumnezeu.
El readuce aceasta valoare românească în educația copiilor,
Este o resursa buna. Buna pentru mame si pentru valoarea familiei.
Temerea mea este ca acceptând bătaia ca metoda de educație, sa nu se abuzeze de ea.
Sa nu ajungem în faza în care:
– sa îi dam copilului mic peste mâini fiindcă el vrea sa descopere
-sa îi dam la fund sau chiar sa l batem pe micuțul de 9 luni fiindcă nu doarme
Oh….
Am astfel de exemple. ..
-sa i dam peste picioare micuțului de 2 ani când “nu sta locului ” și sa aducem diagnostice, frici copilului
Relația cu Dumnezeu îi da valori părintelui, îi da o resursa importanta de putere,
Dar! Am văzut și aici extreme! Confidențialitatea nu mi permite sa vorbesc despre situații,
De aceea, nu as accepta astfel de scrieri, nici povesti trecute cu bunici.
De altfel, unii părinți se simt ușurați când li se spune ca e firesc sa-i dai câteva palmute, pentru sentimentul lui de vinovăție.

În parenting se promovează o metoda,
Biblia si cărțile religioase discuta metode.
Așa cum ați spus voi, este important sa ne împăcăm cu noi înșine.

 

Veronica Ardelianu Ceea ce simtim intotdeauna este corect, numai ca al nostru comportament nu e mereu potrivit ci chiar daunator dezvoltarii copilului.  Acum, eu consider ca, problemele reale vin din tendinta parintilor de a se centra exclusiv pe “parenting”, anulandu-si propriile sentimente sau ramanand subjugati de emotiile/ranile adanci ale propriilor traume, ce ii determina sa raspunda la fel cum li s-a raspuns.

Grupul antiparenting ca si promovarea Parentingului de pana acum cca 2 ani, ofera solutii pentru educatia copiilor. Asta s-a cerut asta s-a publicat. Cartile celor care au studiat neurostiintele (nepublicate foarte multi ani deoarece editorii cf. studiilor de piata spuneau ca nu cere publicul asa ceva,deci nu exista nevoie) au aratat clar ca solutiile vin de la reusita parintelui in a-si gestiona/procesa sanatos emotiile.

Sunt numeroase carti valoroase pe piata, scrise de oameni ce au studiat zeci de ani creierul, mintea, relatiile umane, si care promoveaza starea de bine ce vine din lucrul cu el insusi al mamei/tatalui, din sentimentul apartenentei la o familie si constienta a ceea ce avem clipa de clipa.

 

Liliana Tudose Citesc.
Nu înțeleg de ce spui ca te opui unui curent, dar în cartea ta aduci aceleași valori pe care se ghidează parentingul.
Citesc despre “nebunia mamei ”
Adesea pare a se opune teoriilor psihologilor,
Dar frecvent face referință la anumite scrieri ale acestora.
Vorbește despre mame care nu se bucura de instinctele de după naștere și despre faptul ca se reîntorc curând la serviciu,
Când în realitate parentingul promovează conectarea mamei cu copilul încă dinainte de naștere, la naștere și anii îmediati.
Acest principiu l a reintrodus parentingul în România încă de acum 10 ani sa fie? Roxy Rox Duduş prin forumul atachament parenting, care a avut o mână de fete dedicate care au tradus articole, au selectat studii,
Și a permis parentingul isis actual sa aibă o bază sănătoasă.
Așadar,
De ce antiparenting când nu se cunosc valorile parentingului actual care a avut o baza sănătoasă?

S.C.M Conferinta de la Arad a inceput cu urmatoarea propozitie: “Antiparenting? Defapt proparenting.”
Adica adevaratul parenting cel nealterat de anumite curente moderne care incearca pe orice cale sa rastoarne credinta crestina!! De la Adam incoace numai asta face diavolul in fel si chip sa-l indeparteze cat mai mult pe om de Dumnezeu!!
Asta face parintele in carte atrage atentia asupra unor aspecte ale noului curent care dauneaza grav credintei crestine…care sunt acestea? Aici e dilema profunda si lucrul care supara pe multi ceea ce expune el ca fiind periculos pentru cresterea duhovniceasca a pruncului nu doar trupeasca emotionala nu convine unora si creaza intrigi….oare de ce?
Pentru ca ne-am indepartat tot mai mult de Dumnezeu si nu mai acceptam toate invataturile Lui doar cele care ne plac si ne convin.

G. M.Am auzit, am mai citit despre subiect pe diverse grupuri dar  am simtit sa stau deoparte, nu am aprofundat subiectul. Numai numele “antiparenting” mi se pare nepotrivit. Ce inseamna “parenting”? Modul in care alegem fiecare sa ne crestem copiii. “Antiparenting” ce ar vrea sa insemne?
Parenting or child rearing is the process of promoting and supporting the physical, emotional, social, financial, and intellectual development of a child from infancy to adulthood. Parenting refers to the aspects of raising a child aside from the biological relationship.
A. A. Aceeași senzație ca Georgeta am avut și eu.  Aceeași întrebare legata de nume. Aparent se refera la anti orice curent actual de parenting. Anti AP și etc.
Am întrat pe grupul respectiv și am ieșit f repede.
Palme la copii sub doi ani promovate ca un soc menit sa scoată copilul din Tantrum. Ca ziarul de îl dai peste bot unui câine la dresaj.
Și e doar un ex. Eu nu am rezonat. Și nici nu pierd timp sa citesc 80% lucruri cu care nu rezonez ca să găsesc 20% lucruri ok.
Copiii iubiți nu fac Tantrumuri. E unul din subtitluri. Încă un argument sa nu citesc
Liliana Tudose Cred ca antiparentingul se opune, da.
Dar nu curentului curat de parenting care are aceleași valori pe care le susține în carte.
Este percepția lui despre ramurile nesănătoase ale rădăcinii puternice.
Așa Cum spune în biblie, lastarii care nu dau rod, vor fi tăiați.
Da, sunt extreme și anumiți lastari ai curentului care au creat o industrie de marketing pentru părinți.
Taie acei lastari.
Fa referire doar la aceia!
Generează în mine același sentiment pe care il are el în carte.
Vorbește despre comportamente în oglinda. Adevărat.
În mine, omul care nu s-a simțit confortabil după ce a intrat pe grup,
După ce am acordat credibilitate și am citit primele pagini, apoi următoarele,
Comportamentul în oglinda, vis a vis de scrierile lui este :
– analiza
-ce își dorește ?
-de ce judeca?
-atacul, imi declanseaza apararea
-informat sau folosește aceleași valori ca și mine?
-de ce considera ca are adevărul suprem
-desprind un spirit justițiar din scrierile lui
Sunt la pagina 60. Voi reveni cu citirea în functie de timpul meu de astăzi.
A. A. Știți ca AP e acronim Pentru Attachment Parenting, fix curentul criticat de părinte. Dar si la Antiparenting tot AP vad ca se folosește. Oare pt ca cele doua curente oricum au puncte comune? :p
G. M.  Alina in primele scrieri nu intelegeam de ce se refera la attachment parenting cand vedeam AP. Mi-au trebuit cateva minute pana sa imi dau seama ca a fost ales cu asa mare grija acest acronim AP. Ptr ca tocmai acest curent este predominant la noi acum.
A fost inca un aspect care sa ma faca sa ma gandesc la marketing
A. M. G Nu am.citit commenturile. Ce este parentingul? Asta trebuie definit. TOATA LUMEA IL PRACTICA.  Parenting, prin definitie, este modul de creste si educare a copilului. Fiecare parinte are modul lui de a-si educa copilul.
Dar de ce trebuie sa facem ce spune X sau Y? De ce nu suntem capabili sa gandim logic noi insine si ne lasam influentati de acesti autori?
Intreb asta pentru ca multi parinti aplica principiile lor (la autori ma refer) doar pentru ca asa spun ei (autorii) si clar e de bine (aici ma refer la toti, de ambele baricade), ca ei stiu mai bine.
Oare am ajuns sa ne crestem copiii dupa niste tipare si principii insuflate de altii? Nu am citit nicio carte de (anti)parenting.
Nimic legat de cresterea si educarea copilului. Vorbesc, comunic, socializez cu parinti. Astfel, vad situatii si culeg informatii.
Aplic la copilul meu ceea ce simt ca e ok. Nu suport ideea de violenta de niciun fel asupra nimanui, nu doar a copilului. Imi educ copilul si-l invat cu limite.
Momentan e toddler. Imi doresc o relatie deschisa, imi doresc sa mi-o apropii, sa aiba incredere in mine, sa avem cea mai apropiata relatie din cate exista.
Pe mine ma foarte deranjeaza notiunea de “antiparenting” care este de fapt tot un parenting.
Parentingul e practicat de toata lumea care are si creste copii.
Toti parintii fac parenting.  Am intrat pe grupul acela “antiparenting”. Am rasfoit un pic.
Sunt atat de distorsionate aceste notiuni de parenting si antiparenting pe acel grup.
Apoi, de ce se induce ideea asta de palma la fund sub 2 ani?
Nu sunt de acord si nu voi fi in veci de acord cu violenta.
O repet pana la epuizare. De niciun fel. Nici in joaca. Nu e ok.
Singura situatie in care sunt de acord cu palma este lesinul/starea de rau. Si nici acolo nu e singura solutie de a trezi un om.
Liliana Tudose Și totuși, autorul are scrieri agreate de multa lume înainte de aceasta carte.
Sunt oameni care o citesc fiindcă acorda credibilitate autorului.
Eu întâlnesc și astfel de părinți. Uneori în societate lecțiile pentru unii oameni vin păreri contradictorii.
E clar ca a anticipat chiar și ceea ce facem noi acum.
Ce se întâmplă acum în acest curent, parenting, este adevărat. Uitam sa ne împăcăm cu sine întâi,
Ne centram câteodată extrem de mult pe copil .Și pot apărea frustrări la nivel personal cât și relațional.
Veronica Ardelianu lucrează acum cu părinții pentru integrarea parentongului în propriul sistem familial, în armonie.
Parentingul a fost înțeles greșit. Copilul poate face orice cu limite. Limitele stabilitate pentru siguranța lui,
Conform valorilor familiei.
Un copil are nevoie de autoritate în familie, sa aibă sentimentul ca mama și tata știu ce fac,
Știu ce vor. Aceste stări le creaza siguranță.
Orice familie funcționează după reguli.
Copilul învață ulterior respectul, iubirea, iertarea si se va adapta ușor într un alt sistem.
Însăși viața și traiul nostru pe pământ se realizează după un sistem cunoscut și acceptat.
R. C.  eu nu am urmarit curentul anti-parenting, insa m-am gandit acum vreun an la asa ceva: anti-parenting.
Devenisem prea scortoasa, prea atenta la ce spun, prea falsa, in relatia cu copilul, cu mine si cu lumea, si vorbeam numa din carti de parenting.
Ca asa zice Alffie Kohn etc etc.  Cred ca trece etapa in care altii stiu mai bine si da, la inceput e buna si ea, din lipsa de altceva. e un punct de vedere.
Sau e acelasi lucru cu parentingu, pana la urma?
Ma repar pe mine ca parinte, pana nu mai trebuie sa ma repar, accept cine sint , ca mi-am transformat ce am putut, incat sa ma pot iubi si accepta cine sint, nu cine ar trebui sa fiu.
Auzeam in jur numai parinti vorbind din carti sau seminarii de parenting si “deosebit de falsi”, cu totii, in interactinea cu copiii.
Cred ca asa se intimpla in orice situatie de viata, cind ne luam prea in serios pe noi insine. Ca mine, ashea….
eu inteleg prin anti-parenting, anti marketing de parinti, anti strategii si mai multa autenticitate si incredere in instinctul parintesc.
N. L. Si eu m-am simtit asaltata la un moment dat in viata mea de aceste sfaturi de parenting dar ele nu sunt parentingul in sine… sunt doar strategii de marketing menite sa aduca ceva profit.
Eu m-am indepartat de carti, de atotstiutori (fusesem si eu printre ei) dar nu de parenting.
La fiecare pas m-am intrebat ce trezeste o anume vorba in mintea copilului meu, am observat ce simte, cand simte, cum o pot ajuta, cum pot indrepta lucruri… toate acestea la un loc sunt parenting.
Copiase mai sus G. M. definitia parentingului.
Una e sa te indepartezi de toate sursele agasante ca sa poti sa fii si parinte si nu doar un robot, alta sa te declari impotriva oricarei forme de parenting (anti-parenting)
In fata unui copil cu un tantrum voi prefera ca limbaj al corpului zambetul meu calm si sincer care intelege ca e trecator, nu o plama la fund.
In afara de traumele copilului, trebuie sa tinem seama si de traumele parintilor. O mama care recurge la palma la fund e traumatizata din start cu exceptia cazului in care da palma calma, docila, fara frustrare.
Sa fim seriosi! Majoritatea mamelor dau palma la fund pentru ca nu stiu sa procedeze altfel, nu pentru ca inteleg sa scoata copilul din soc.
Daca un copil plangea si acum nu mai plange nu inseamna ca a fost scos din soc. Ar putea ca o trauma sa ia locul alteia. Nu mai primeaza trauma de a nu avea jucaria atunci, va prima trauma de a fi primit o corectie fizica.
Dar da! Daca vreo mama poate trece de frustrarea ei si poate da acea palma la 2 ani doar pentru a scoate copilul dintr-un tantrum fara a repeta acea palma sau fara a ameninta ca o va face din nou….atunci acea mama are toata consideratia mea!
Nu sunt impotriva palmei la fund ca “terapie” daca e singulara ori ajuta mama sa-si revina pentru a se reabilita, dar am mari dubii ca e intr-adevar o terapie.
Suntem in Romania si vad destule in jurul meu. Daca toate mamele agresive pe care le vad des primesc incurajarea ca “educa” atunci e grav.
L. C. Părerea mea este ca suntem cine ne-a educat părinții noștri sa fim.
Și nu suntem falși doar ca ne e greu sa fiu ceea ce nu ne-au învățat părinții noștri sa fim.
Uneori când mă enervez pe băiețelul meu o văd pe mama, așa am crescut, asta e ce am văzut.
Îmi e greu sa fiu altfel și poate par falsa în relația cu copilul meu.
Mă străduiesc mult însă, pentru ca nu vreau sa devină un adult cu frustrările și durerile mele.
E greu sa trăiești fără sentimentul de iubire, doar pt ca e rușine sa spune ăsta.
Eram batuta, pardon, educata, si la 20 de ani. In copilarie bataile erau zilnice…cureaua, facaletul… tata pe mama… Am devenit o invatatoare agresiva pentru ca tot ce am cunoscut era agresivitatea si pentru ca inca locuiam cu parintii.
Nu stiam de alte metode de disciplinare. Am avut nevoie de terapie la psiholog, indepartare de casa parinteasca, un sot calm, crescut frumos ca sa am un copil minunat pe care nu l-am batut si nu-l voi lovi vreodata.
Deci se poate…dar nu e usor si nici drumul prea scurt.
A C. Nici eu nu am citit cartea însă am observat de pe grupuri ca autorul cartii  la pachet cu aceasta ideologie care se înclină catre “firesc” face un lucru foarte important: susține părinții în comportamente care nu sunt raționale și care se răsfrâng asupra copilului.
” Firescul ” acestui personaj este nimic altceva decât moștenirea culturală.
Dacă azi văd oameni de vârsta mea care vorbesc despre copilăria lor cu lacrimi în ochi.
Dacă îmi spun ca nu au încredere în ei, nu au curajul pentru multe lucruri și ca suferă când își amintesc de acele palme, urlete, jigniri firești, poate este cazul sa ne gândim bine la ceea ce confirmam cu adoptarea acestui firesc. Confirmam instinctul, exact așa Cum spuneau alții : atunci când mă enervez o văd pe mama…iar imaginea mamei nu este un înger.
Mai trebuie sa avem în vedere și drepturile omului și copilului, iar palma aceea firească este un abuz la adresa integrității fizice a copilului.
Sunt de acord ca este imposibil sa simți numai emoții pozitive, însă răspunsul la emoțiile negative este important. Este un răspuns matur și echilibrat care urmărește educarea copilului sau e un răspuns care urmărește descărcarea propriei tensiuni in detrimentul copilului.
Se înțelege tot mai greșit și eu sincer văd aceste tendințe de întoarcere către traditional( in ceea ce priveste bataia copilului) ca o confirmare si încercare de a înlătură sentimentele de vinovăție.
Aceste sentimente apar tocmai din cauza paradigmei parenting ului. Noi știm ce este mai bine, dar nu avem controlul și atunci e bine ca mai apare câte unul care zice ca e ok.
De exemplu mama zice ca nu ne- a bătut și eu îți spun sigur ca da, numai ca pentru vremea ei trebuia sa zac la pat și doar atunci se considera ca iau bătaie.
Un comentariu de mai devreme care surprinde excelent dinamica bătăii, pentru ca nu e un fapt singular ci un proces:
In afara de traumele copilului, trebuie sa tinem seama si de traumele parintilor.
O mama care recurge la palma la fund e traumatizata din start cu exceptia cazului in care da palma calma, docila, fara frustrare.
Sa fim seriosi! Majoritatea mamelor dau palma la fund pentru ca nu stiu sa procedeze altfel, nu pentru ca inteleg sa scoata copilul din soc.
Daca un copil plangea si acum nu mai plange nu inseamna ca a fost scos din soc.
Ar putea ca o trauma sa ia locul alteia.
Nu mai primeaza trauma de a nu avea jucaria atunci, va prima trauma de a fi primit o corectie fizica.
Dar da! Daca vreo mama poate trece de frustrarea ei si poate da acea palma la 2 ani doar pentru a scoate copilul dintr-un tantrum fara a repeta acea palma sau fara a ameninta ca o va face din nou….atunci acea mama are toata consideratia mea!
Nu sunt impotriva palmei la fund ca “terapie” daca e singulara ori ajuta mama sa-si revina pentru a se reabilita, dar am mari dubii ca e intr-adevar o terapie. Suntem in Romania si vad destule in jurul meu. Daca toate mamele agresive pe care le vad des primesc incurajarea ca “educa” atunci e grav.
[…]Bună ancora de abordare a eticii. Acest “experiment” îmi pare ca ar avea efecte colaterale care nu justifică obiectivul.
Dacă așa își dorește autorul trebuia sa se abțină total de la sfaturi, comentarii și doar sa culeagă obiectiv opinii.
Acest autor învățat în ale filozofiei și multe altele cred ca se găsește în etapa iluzorie și fără etica de păpușar și manipulator.
Nici măcar nu e singurul, primul…sunt mulți alți maro cercetători care au dat-o în bară din punct de vedere etic când vine vorba de studii sociale.
Nu văd nimic de admirat la el, doar un ego gonflat care lucrează la propria sete de putere și intriga. Este păcat ca un om sa muncească atât de mult sa se dezvolte pe plan cultural și sa își orienteze energia astfel. Lucrurile încep sa se lege în mintea mea.
Sper sa lași cartea în biblioteca bb center după ce o termini.
În final eu as alege lucrări fundamentate științific în ceea ce privește parenting – ul, chiar dacă pare rigid, am observat ca se fac cercetări la cel mai minuțios nivel, care sunt interpretate de profesioniști care chiar lucrează cu copii și părinți.
I.M. I. Critica la parenting venita de la AP e ca un copil se simte dezorientat, singur si nesigur cand parintele ii spune ca e ok sa faca tantrum si ca il intelege ca are acea iesire.
Ca va reactiona cu atat mai tare si mai urat, pentru ca aceasta abordare a parintelui o va percepe ca pe un abandon si o slabiciune, ca pe o lipsa de autoritate pe care sa se poata baza.
Tantrumul e furie si tantrumul ‘intretinut’ nu poate decat dauna copilului si rezultatul va fi ca se inradacineaza in firea lui, nu il elibereaza ci il epuizeaza.
Primordial, copilul are nevoie de un parinte, nu de un prieten.
Atentie! Tantrumul e definit clar si nu e orice reactie de plans fireasca ca ii e foame, sete, ca i s a luat o jucarie sau ca a iesit mama pe usa.
N. L.Eu cred ca de aici vine dezechilibrul, din neacceptare. Pentru ca am fost crescuti ca trebuie sa fim intr-un fel anume, ca numai asa e bine.
Ca orice emotie negativa, orice stare “rea” trebuie respinsa. In momentul in care ne vom accepta asa cum suntem, ii vom accepta si pe altii si vom gasi acel echilibru si dozare corecta a emotiilor.
Va recomand “The shadow effect” . Gasiti pe youtube :)
O. B . In fond si la urma urmei ce vrem sa facem noi este sa ne intoarcem la firesc, la dragostea naturala pentru copiii nostri, la alaptat si dormit impreuna, la educat cu blandete si dragoste de mama.
Asta cautam in oceanul de parentinguri.
Tot ce cautam a existat candva in orice mama dar a fost distrus, sfaramat (acolo unde s-a putut, unde nu a existat Dumnezeu) in perioada comunista de unde a ramas “eu te-am facut, eu te omor” si alte aberatii inca puse in practica. Ce spune omul asta in plus??? Spune sa ne trezim instinctele de mama dar sa ne crestem copiii dupa “parentingul” romanesc nu dupa parentingurile americane…pentru ca s-ar putea sa nu ni se potriveasca si sa iasa o mare catastrofă.
Sa ne intoarcem la natura. Cititi pasajul despre “nebunia”mamei dupa pruncul sau imediat dupa nastere. Si ganditi-va cate prostii ne-au auzit urechile de la “comunisti citire” care poate ne-au dus spre depresie si pierderea instinctelor.
C. B. În cazul meu, efectul de marketing și-a atins ținta.
 Voi citi cartea, cu toate că mai am de așteptat până să vină timpul suficient pentru asta.
Ceea ce pare interesant, tot în cazul meu, e faptul că eu însămi am avut o reacție antiparenting (se poate vedea, e publică) pe pagina personală, cu puțin înainte de a afla despre carte.
Din punctul meu de vedere, nicio extremă nu duce la ceva constructiv. Mai ales când extremele sunt alimentate de rigidități intelectuale exprimate prin judecăți și opoziții dramatice. Aseară am intrat pe grupul Antiparenting și am nimerit într-o vânătoare de vrăjitoare.
Era un soi de întrecere pentru ,,a executa în piața publică,, ideile stupide ale parentingului. Și tot n-am înțeles despre care parenting este vorba, pentru că există, și în acest caz, curente și tradiții.
Ceea ce m-a frapat a fost înverșunarea cu care unele membre ale grupului desființau orice venea din afara actualei lor zone de confort, mai precis cartea lui Bastovoi.
Am avut doua-trei intervenții, bazate pe teoriile psihopedagogice pe care le-am studiat – am și patalama pentru asta.  Pobabil că a fost doar un timp pierdut. Nu mă voi pronunța asupra cărții până când nu o voi citi personal, pagină cu pagină.
Dar pot să spun cu mâna pe inimă: cine e pus pe desființat (prin judecăți aspre și prin arătat cu degetul) tot ce nu e în acord cu propriile convingeri, valori, cu propriul stil de viață și cu propriile alegeri… are ,,șanse,, să transmită, prin educație, această atitudine.
Unde e toleranța creștină? Întrebare retorică.
C. B. În sfârşit, părerea unui psihopedagog! http://www.tribunainvatamantului.ro/despre-antiparenting-de-savatie-bastovoi/
Tind să o iau în considerare, cu toate că încă nu am citit cartea. Pentru că, de data aceasta, mi-au plăcut opiniile echilibrate şi nondiscriminatoare ale autoarei.
În plus, doamna Grigore aduce clarificări conceptuale cu trimiteri la psihologii/pedagogii consacraţi, deci face din recenzie un real articol ştiinţific.
Mi se pare de bun simţ şi, în acelaşi timp, trezeşte curiozitatea pentru analiză personală.
Iată o dovadă de respect pentru toată lumea şi, dacă e să ne raportăm la ceea ce s-a scris mai sus, chiar de iubire! Aşadar, se poate şi fără judecăţi, etichete, îngrădiri, venin… şi toate astea, chipurile, în numele valorilor creştine.
Cu toate că am întrezărit o umbră de părtinire şi în articolul doamnei Grigore, pentru mine, ca psihopedagog, e un îndemn în plus de a citi cartea.
A. M. M.acum vreo 10 ani ne chinuiam, eu si sotul meu, sa-l facem sa rada pe un copilas. Avea vreun an, poate putin peste.
Si ne dadeam noi pe spate cu toate sturlubaciile posibile si imposibile si noi, adultii muream de ras, iar el, nimic.
Un zambet de o secunda pe fata lui si apoi…niente…iar noi si parintii lui eram morti de ras din cauza povestii in sine. De ce zic asta?
Sunt copii si copii, parinti si parinti, sunt copii facuti din parinti cacora le ia un sfert de ora sa urce o scara, si ei, copiii sunt la fel, sau nu, sunt copii extrem de iuti, agili, care isi cer instantaneu dreptul la replica, sunt copii care in mijlocul unui tamtrum (se mai intampla) daca isi vede parintele afasand un zambet tamp si stand fara sa si apere cauza in vreun fel, o ia razna.
Eu ma infior chiar acum si nu stiu cum as reactiona daca asa avea ca “partener” de relatie unul care doar ar zambi calm si ar astepta sa-mi treaca.
Cred ca omul asta nu ar reusi sa scoata decat raul din mine, eu sunt combativa, imi place sa vorbesc, sa studiez, sa am drept la replica sa si ascult, imi cer scuze cand gresesc.
Gresesc mult si invat mult. nu am nimic cu parentingul dar ii consider limitati pe cei care doar pt ca ei au aceasta parere ii baga in oala pe toti, copii si parinti si au impresia ca pot sterge cu buretele mii de ani de vechime a umanitatii (asa s-au educat copiii de cand lumea).
A alege sa nu-ti lovesti niciodata copiii este doar o alegere a ta, ca parinte. Daca poti sa faci asta, mereu, daca nu ai nevoie sa fii altfel, daca copilul tau accepta asta, daca sotul tau accepta asta, e minunat!
Daca tu ca parinte ai un copil ca e bataios, nasbataios, copil care trebuie un pic strunit; Daca tu asa ai vazut la parintii tai si consideri ca nu te-au traumatizat crescandu-te din Paste in Craciun si cu cate o palmuta sau cate un tipat de mama;
Daca si sotul tau e ok ca sa va cresteti asa copiii, e alegerea ta. E dreptul tau.
Poata sa vina si Norvegia si Alfie Khon si parintii bisericii sa-ti zica altfel, e alegerea ta.
Mai tarziu, vei da socoteala cu privire la ea.
Acum, insa, creste-ti copilul asa cum simti, mai citeste,, mai ia aminte ca nimanui nu-i strica putina invatatura dar creste-ti copilul asa cum crezi tu mai bine.
Nu am citit cartea, inca.
Desigur ca nu cred ca mai are rost sa vorbim despre parintii care fac din bataia copiilor un hobby.
Nu vorbim despre extreme ci despre echilibru.
Liliana Tudose Inteleg acum. Multumesc mamicii care mi-a raspuns curiozitatii de a intege parte din trairile copilariei unui om. Inteleg.
 “Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti.
Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd.
De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia.
Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”.
Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai.
Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.”” S.B.

 

Contacteaza-ne

Comentarii

comentarii