Povestea celei de a doua nastere incepe acum aproximativ 4 ani cu toate ca cea mica s-a nascut pe 11.11.2017.

Nu vreau sa para coplesitor, el fiind un drum lin si plin de reusite personale, deoarece nu am schimbat doar raspunsul la capitolul nastere, ci la cine sunt si tot ce ma inconjoara.

Cred ca investitia in propria persoana nu reprezinta un efort, este o evolutie.

Dupa ce am nascut pentru prima oara, natural in apa, cu epiziotmie si impins pe burta, aparent o nastere buna, am simtit valuri de furie si indignare, pe care in utimii ani le-am descifrat, ordonat si inteles.

Facand cursurile Lamaze am descoperit o lume unde tot ce simteam firesc a fi facut ca perfect normal, dar un normal ce mai tarziu l-am inteles ca e al fiecaruia, deoarece nu tot ce mi se potrivea mie nu se potrivea si altei persoane, si ca povestea nasterii mele este doar a mea si nu a altor persoane si invers. Cu alte cuvinte am inceput sa ma inspir si nu sa ma tem asumandu-mi alte povesti.

In toti anii ce au urmat primei nasteri am cautat raspunsuri ca un copil insetat de cunoastere, pentru ca de fapt asta facea, incepeam sa ma cunosc pe mine, o alta eu, o mama.

Descifrand nasterea de atunci am inteles ca raspunsul la poveste a fost singurul raspuns pe care il stiam, sa fiu un copil obedient, sa nu supar pe nimeni din jur si sa ma agat de persoane necunoscute in speranta ca ele reprezinta salvarea mea.

In traducere am sperat ca medicul ce m-a supravegheat va fi langa mine neconditinat, negandidu-ma o clipa ca este om ca si mine ( concediu, oala, etc), iar atunci cand am nascut nu a fost si asta a fost pentru mine una din dezamagiri.

Urmatoarea dezamagire a fost in mine, deoarece nu am facut nici cel mai mic efort sa imi fac cunoscute dorintele ( planul de nastere), nici nu stiam cum, ar fi fost pentru prima data, asa ca am fost ascultatoare si am oferit momentul expulziei si a nasterii medicului, uneori ii mai spun ca “pe tava”. Stiam ca imi mai doresc copii, stiam ca nu asta este atitudinea potrivita, asa ca urmatorul pas, pe langa yoga, sport, alimentatie, meditatie, carti, a fost psihoterapia.

Acolo a fost furtuna si ras, pana am scos toate radacinile traumelor emotionale, si a fost eliberator. Am facut loc iubirii de sine, iubirii neconditionate, a acceptarii trecutului si prezentului, si a puterii de a fi eu. In momentul in care am aflat ca voi face cunostiinta cu o alta minune am simtit ca in sfarsit sunt stapana pe cine sunt si ce vreau sa fac.

Toate au fost diferite, sarcina, eu, dar invatasem deja sa primesc viata asa cum venea ea, pentru ca nu era mai potrivita ca atunci.

Simteam ca cea mica ma anunta ca este diferita de fratele sau, si nici nu se nascuse.

Am ales un medic sa imi fie alaturi in cele 9 luni, insa spre final in urma unei discutii am concluzionat ca nu este deacord cu dorintele mele, neavand nici un motiv medical sa se impotriveasca, asa ca am hotarat sa nu imi asum temerile si credintele dansului, sa il privesc ca un prestator de servicii medicale si sa

Dupa ce am facut un tur al viitoarei camere cu cada roz si am facut cunostiinta cu Ana moasa, am simtit ca sunt mai aproape de ce imi doresc.

Pe Liliana, cea care urma sa imi fie doula, o stiam inca de la cursurile lamaze de acum 4 ani si a fost cat se poate de relaxant si implinitor sa reluam cursul, intr-o varianta comprimata, ca o recapitulare.

Pe domnul doctor Ciornei l-am cunoscut in saptamana 37, si l-am gasit ca pe un om relaxat si deschis, sau poate ca era si atitudinea mea „noua”.

Contractiile au debutat cu o sangerare pe la ora 20:00, moment in care am discutat cu Liliana de cantitate si mai ales sa anunt ca „a inceput”.

Aveam un ranjet pana dupa cap, si musafiri, fapt care m-a tinut activa si au mai curs cateva ore. Pe la ora 22:00 faceam bagajul cu cel mic si apoi l-am dat in grija unor prieteni.

Abia dupa ce a plecat si el, am inceput sa simt mai intens contractiile, asa ca m-am asezat pe minge si mi-am pus in casti muzica de relaxare sau muzica cu mesaje motivatinale, urmarind si durata contractiilor, sau a valurilor de caldura.

Pe la ora 3:00 l-am rugat pe sotul meu sa o aduca pe Liliana, simteam ca ma aproprii, si eu care nu imi doream in vreun fel sa stiu evolutia travaliului ( tuseu vaginal), simteam ca sunt aproape.

Cand au ajuns eram deja intr-o stare in care imi cautam alte pozitii, cred ca am si atipit( transa), ma linisteam cu sunete vibrante si respiratii lungi si profunde.

La un moment dat am simtit o mare apasare pe colon, si ma gandeam: ce repede!

Am decis cu Liliana sa faca o verificare, si imi spune ca este bine, este de 8, dar in urmatorul moment m-am ridicat si am spus ca eu imping, si in mintea mea era: ei 8?!:)

Asa a inceput momentul pe redepe inainte, bagajul era facut si Liiana imi dadea indicatii cum sa retin, astfel sa pot naste in cada roz: respiratie haha-hihi si pozitie contrara a ce simteam sa fac ( pentru mine in loc de a sta in genunchi a fost sa ma inclin spre spate).

La 5:55 eram la receptie si le spuneam ca eu urc, simteam ca nu mai pot retine mult.

In salonul cu minunata cada am intalnit un medic de garda panicat ce dorea musai sa ma verifice, oricat de mult ma intelegeam cu Liliana din priviri am simtit sa ii spun ca nu imi place de medic cu voce tare, dar totusi m-am gandit ca este nevoie sa continui pentru ce am venit asa ca intre contractii am acceptat un tuseu vaginal, sa se convinga de ce era evident ( as dori ca in Isis sa existe un minim protocol pentru acel pachet, astfel ca medicul de garda sa nu vina ca o furtuna intr-o mare linistita, miscat de propriile etici si practici).

Dar ma pregatisem sa primesc si ce nu era in plan, fara a modifica in vreun fel starea de spirit. Odata intrata in cada mi-am inschis aproape toti receptorii, astfel ca am vazut ca prin ceata ce era in jur cat timp am nascut.

M-am bagat intr-o „bula”, in care am fost prezenta 100% la nasterea fiicei mele, in care am simtit absolut tot, si am decis asupra a ceea ce mi se intampla.

Apa calda pe spatele meu in timp ce ma leganam in genunchi a fost divina. In timp ce cobora bebelusul am simtit ca vine spre partea stanga a piciorului asa ca mi-am schimbat pozitia, spre multumirea mea cada o permite, asa ca mi-am intins piciorul stang cat am simtit de mult pentru a „face loc”.

Atunci cand a iesit capul bebelusului am simtit sa stau aproape in cap, dar eu nasteam in apa, asa ca am ramas cu bazinul in apa si m-am ales cu o fisura ( incomparabila cu epiziotomia).

Tin minte si acum ca Liliana imi spunea sa nasc umerii si eu ii spuneam sa ma lase putin, caci eu simteam cand si cum.

La ora 6:25 s-a nascut cea mica, o minune, bucatica din mine, calma si pufoasa.

A stat pe pieptul meu din prima clipa, la san, cred ca ceva mai bine de o ora.

Dupa micile retusuri ale medicului, am plecat pe picioarele mele in salon, alaturi de cea mica, tati, Ana si Liliana.

Am povestit putin, la cald, eu eram intr-o stare de preaplin, de profunda recunostiinta, si simteam ca prinsesem puteri nabanuite.

( Si prin aceasta experienta am reusit sa inteleg ce povestea Crina Voicu, de nasterea nemedicalizata).

Am speranta, ca aceasta experienta sa inspire macar o singura persoana, astfel devenind un plus la reusita.

Multumesc!

Contacteaza-ne

Comentarii

comentarii