De ce eu nu pot?De ce nu puteam alapta daca exista atata dorinta de a ma dedica trup si suflet, invaluita in mrejele instictului matern?
Intrebarea asta mi-am adresat-o in fiecare zi, timp de doua luni si jumatate de la nasterea fiicei mele.
De ce nu puteam alapta daca exista atata dorinta de a ma dedica trup si suflet, invaluita-n mrejele instictului matern?
Pai, sa o luam cu inceputul: Pui mic de fetita nascuta la 38 de saptamani prin cezariana, iar la 4 ore dupa nastere mi-a fost adusa.
Am atasat-o la san, perfect pare-se de catre toate cadrele medicale competente care ne-au urmarit 3 zile pana la externare.
Ajunse acasa, am continuat sa o alaptez , pana cand, la 5 zile dupa nastere am trecut prin furia laptelui!
Si cum toate se intampla duminica seara, am simtit ca innebunesc, nemaiputand nici sa ating sanii de durere.
Bebe nu putea apuca sfarcul fiind umflat ca un balon, usor, usor aparand si mici ragade si sensibilitate a sfarcurilor din aceasta cauza.
Am luat toate masurile stiute: ajutor primit de la mama prin detensionarea sanilor, apelarea telefonica a unei prietene, trimis pe tata dupa lapte praf in caz de nevoie, ce mai, simteam ca s-a sfarsit lumea si ca nu voi mai putea niciodata sa alaptez.
Am apelat la dna. Liliana Tudose pentru a veni la domiciliu pentru consiliere in alaptare si raspunsul ei prompt a facut ca a doua zi deja sa se resolve aceasta problema prin detensionarea si masarea sanilor.
Recunosc, nu stiam prea multe despre probelemele ce pot interveni in procesul alaptarii si nici prea multe despre alaptare in general.
Eram atata de sigura ca trebuie sa o fac, incat nu concepeam ca fac ceva gresit sau ca ar putea exista probleme.
Asa ca dupa furia laptelui, la o luna deja renuntasem sa mai alaptez cu sanul drept din cauza ragadelor pe care le-am indurat cu stoicism, multe lacrimi si confrmari ca “asa trebuie sa doara”.
La 3 saptamani practic sfarcul meu s-a desprins de areola, ma rog, ce mai ramasese din el, caci avea deja o gaura pe mijloc.
Era clar, nu ma mai putea ajuta decat timpul si cateva crème sa-mi repar sfarcul mutilat, ce rost mai avea sa apelez din nou la Liliana?
Asa ca am asteptat sa treaca rana, timp in care cu sanul stang nu mai parea ca satisface nevoile bebeluslui, iar la indemnul medicului pediatru am inceput sa ii dau completare de lapte praf. Mai ales ca luase in greutate decat 500 de gr, nefiind in graficele recomandate si era foarte agitata dupa masa.
Probabil ca treceam prin puseul de crestere de la 3 saptamani dar medicul stia mai bine, nu?
Am plans mai tare cand i-am dat primul biberon cu lapte praf decat atunci cand mi s-a desprins sfarcul.
Insa mi-a trecut usor, usor, vazand ca puiul e in sfarsit fericit.
Asa a inceput calvarul : alaptat din sanul stang, muls cu pompa din dreptul, completare cu lapte praf.
Eram un robot, ma invarteam in jurul acestor activitati, fiind mai mult o ingrijitoare pentru bebelina, decat mama ei. In acest timp sfarcul drept parea ca se vindecase si mi-am facut curaj sa apelez din nou la Liliana Tudose sa vedem cum o putem lua de la inceput.
Zis si facut, toata sedinta a fost magica, am putut sa alaptez, fara durere sub supravegherea dansei, chiar si in cele mai ciudate pozitii, alaptarea prea fireasca.
Eram atat de incantata ca pot, incat am incercat sa pun in aplicare toate pozitiile inca de cand am reluat singura alaptarea , insa totul avea sa dureze o zi, pana cand ranile au aparut din nou, durerile si mai mari, frustrarile si mai puternice.
Nu mai intelegeam nimic, asa ca i-am povestit din nou Lilianei care a binevoit sa revina zilele urmatoare pentru a identifica cauza.
Asa ca la aceasta intalnire a fost foarte atent urmarita atasarea, care culmea, parea corecta in ciuda urletelor mele de durere.
Atunci a fost depistat frenul lingual posterior care parea sa impiedice atasarea corecta, sa aplatizeze sfarcul si sa provoace dureri, sa impiedice un bun transfer de lapte.
Sfatul dansei a fost sa consult un doctor dentist din Bucuresti care se ocupa cu interventia numita frenectomie, daca ar fi fost cazul.
Insa eu am cautat o solutie mai la indemana, un chirurg pediatru din Spitalul Judetean Constanta care facea astfel de interventii.
A consultat puiul si a spus ca frenul este inca prea mic pentru a fi taiat, si la fel si bebelina, asa ca sa ne revedem dupa 2 saptamani.
In timpul asta am achizitionat chiar si o pompa electrica pentru ca mulsul devenise obositor, la fel ca tot procesul de hranire al bebelusului in general.
Dupa ceva timp ma hotarasem: Ori alaptez, ori nu mai alaptez si gata!
Nu-mi mai placeau jumatatile astea de masura.
Aveam sa joc si ultimul as din maneca-frenectomia, asa ca speriata de varianta sedarii cu gaz din Spitalul Judetean, am fugit catre Bucuresti unde se facea doar cu un gel pus sub limbuta.
Am ajuns acolo iar in urma evaluarii de catre medicul dentist ne-a fost confirmata existenta frenului lingual posterior, insa nu ne garanta succesul total in alaptare, pentru ca exista si un cer al gurii destul de inalt si in plus, putea sa suga mai prost decat inainte.
Dar eram pregatita sa joc totul pe o carte! Am spus da si am facut-o!
Pe drumul spre casa am fost nevoita sa o alaptez si a fost putin diferit, in sensul in care apuca altfel areola, putin deranjant as spune.
Ma refer aici la sanul stang, singurul din care mai alaptam.
Inca nu aveam curaj sa incerc si cu sanul drept, cel care se vindecase a doua oara de ragade.
Am avut din nou o intalnire cu Liliana, de data aceasta pentru reeducarea suptului si verificarea exercitiilor facute post interventie.
Acolo am inceput din nou sa alaptez cu sanul drept, si inca nu m-am oprit de o luna.
Nici de data aceasta nu a fost perfect insa, am avut 5 zile dupa reluarea alaptarii tot cu dureri si mici ragade dar care au trecut miraculos in 5 zile! Atat a durat disconfortul, nu 2 luni si jumatate de chin si refuzarea acceptarii orei de masa care se transformase pentru mine intr- o tortura fizica si psihica, cu fiecare masa mai adunam un esec si nu mai puteam suporta nivelul frustarii.
De atunci alaptez exclusiv. In acest timp am mai plans, dar nu de durere, ci de fericire.
Puiul meu e cel mai fericit cand sunt si eu fericita, nu se mai zbate, nu mai plange, adoarme numai la san si e satul. De o luna incoace ma intreb in fiecare zi cat de sarac ar fi fost sufletul meu fara dragostea si implinirea ce mi-o ofera experienta alaptarii?
Multumesc Liliana Tudose ca ai fost alaturi de mine pe acest traseu putin anevoios catre alaptarea exclusiva!
Fara suportul dvs si al celorlalte mamici cu aceleasi experiente as fi crezut ca si eu, ca si mama, matusa, soacra mea, nu am lapte si as fi pierdut lupta!