Eram pregatita psihic pentru un travaliu lung si dureros
Poveste scrisa in data de 20 Decembrie 2014
Naşterea lui Theodor
“Acum un an s-a născut darul nostru de la Dumnezeu, Theodor.
A fost o zi cu mii de emoţii pozitive şi negative, o naştere naturală, un bebeluş perfect. Aceasta este povestea noastră.
Am avut o sarcină uşoară în mare parte.
Împreună cu soţul meu am urmat cursurile Lamaze cu Liliana Tudose, m-am documentat foarte mult, am citit cărţi, experienţe de naşteri naturale nemedicalizate, frumoase, am participat la întâlnirile din BB Center unde am ascultat experienţele altor proaspete mămici şi am decis că vreau o naştere naturală în apă, nemedicalizată. Am urmat şi cursurile gratuite ale unui alt spital, dar pentru că acolo nu se accepta prezenţa soţului la naştere, nu era spital prieten al copilului şi nu se putea naşte în apă, la 35 de săptămâni am plecat de la un medic la altul care asista naşteri în spitalul unde doream sa nasc in apa. Atunci nu ştiam alt medic care să-mi respecte planul de naştere.
În seara în care am împlinit 39 de săptămâni de sarcină, în jurul orei 20:00, s-a declanşat travaliul.
Aveam contracţii uşoare si aplicam respiraţia învăţată la cursul Lamaze. Cu fiecare oră care trecea contracţiile deveneau mai apropiate şi mai intense. Respiraţia de relaxare era eficientă, nu aveam dureri, simţeam doar contracţiile. Mă uitam la televizor, soţul îmi punea filmuleţe comice cu animale, pe laptop. Eram pregătită psihic pentru un travaliu lung şi dureros.
Pe la ora 22:00 aveam contracţii la 6 minute care durau maxim un minut.
Am comunicat cu Liliana prin internet. Stabilisem că ea va fi doula mea. Nu credeam că voi naşte cu o săptămână înainte de termen. M-am relaxat pe minge, m-am plimbat prin casă. La ora 23:00 am făcut un duş fierbinte. Am avut scaun moale. Verificam dacă s-a scurs dopul sau dacă s-au rupt membranele şi nu observam nimic diferit. În jurul orei 00:00 au început contracţii mai intense la 2, 3, 4 minute distanţă. Soţul a fost lângă mine toată noaptea, m-a încurajat, m-a ajutat să mă relaxez, a respirat odată cu mine. Mi se părea că timpul trece repede. Simţeam nevoia să împing dar mă abţineam pt că nu venise timpul pentru asta.
Eram extenuata, l-am rugat pe Dumnezeu sa-mi dea putere
Era ora 3 dimineaţa când eram atât de extenuată că nu mai puteam gândi; l-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea putere căci simţeam că nu mai pot, că nu mai am vlagă. Am încercat multe poziţii dar nici una nu îmi mai lua durerea de tot. Între contracţii, în acele 2 minute, încercam să aţipesc în pat şi reuşeam. Acest lucru cred că m-a ajutat să îmi păstrez energia pentru ce avea să urmeze.
Nu am avut apa calda
Pe la ora 4:00 am hotărât să mă bag în cadă, dar nu venea apa caldă, aşa că soţul s-a simţit util vreo 40 de minute cât i-a luat toată procedura de umplere cadă cu apă. Încălzea apă la aragaz în 2 oale. A făcut câteva ture bucătărie-baie până să intru în apă şi după. Bineînţeles că nu am putut aştepta să se facă nici măcar jumatate apa. M-am băgat imediat! Cada fiind mare, apa puţină se răcea repede. Mi-am pus un tricou pe mine şi mă întorceam pe toate părţile să mă încălzesc. Parcă aveam jacuzzi, aşa relaxată mă simţeam doar pe jumătate în apă! Acolo în apă, la 4:40, pe contracţie am simţit cum a ţâşnit lichidul când s-au rupt membranele. Soţul m-a întrebat dacă mergem la spital. I-am zis că mergem.
A sunat-o pe Liliana mai întâi, am vorbit şi eu cu ea la telefon, cu greu, că abea mai puteam să gândesc în momentul acela şi am hotărât să mergem noi doi la spital şi după control s-o anunţăm cum suntem. Soţul a făcut bagajul, m-a îmbrăcat, m-a încălţat şi mi-a înfăşurat cu emoţii, grăbit, o eşarfă în jurul gâtului, atât de tare că mă sufocam. Drumul până la spital mi s-a părut prea lung, deşi nu am făcut mai mult de 5 minute. Îmi luasem mp3 player-ul cu mine şi ascultam muzică relaxantă.
Ajunşi la spital am aşteptat destul de mult la recepţie să ne ducă cineva la sala de naşteri. Era 5:20. După insistenţa soţului, a venit o doamnă care m-a condus pe mine la sala de naşteri, iar soţul a mers singur cu bagajul în camera 205. Atmosfera din sală nu era aşa cum mi-am dorit, nu aveam linişte, nici muzică, lumina era puternică, niciun pic de intimitate. Nu mi s-a respectat planul de naştere.
Au început întrebările: ultima menstruaţie, cum se va numi bebeluşul, dacă am avut alte probleme pe parcursul sarcinii, dacă sunt de acord să îmi vaccineze copilul, lucru pe care îl apreciez dar consider că la aceste întrebări putea răspunde şi soţul, dacă avea cine să îl aducă de la cameră. Printre contracţii am semnat că refuz vaccinarea. M-am simţit invadată şi neînţeleasă. Aceste lucruri m-au inhibat. Dacă ar fi ştiut ele că eu nu m-am odihnit deloc din cauza contracţiilor, poate ar fi înţeles că sunt epuizată şi am nevoie de linişte şi susţinere. Le-am spus că vreau să nasc în apă şi mi s-a spus că nu mai este timp şi că nu trebuie să mă relaxez în apă acum, când vine bebe. M-au rugat să mă urc pe masă. Am urcat în patru labe pentru că nu puteam şi nu vroiam să stau culcată pe spate. O asistentă drăguţă m-a masat puţin pe spate în timp ce încerca să mă convingă să mă întind. Mi s-a făcut sete, am cerut apă şi mi s-a adus. Pentru că soţul nu mai venea, iar planul de naştere era la el, le-am rugat insistent pe doamne să îl aducă.
Când a intrat soţul parcă mi s-a luat o piatră de pe inimă, m-am calmat puţin ştiind că el este lângă mine, mă înţelege, îmi cunoaşte aşteptările. Printre picături am auzit “haideţi să pregătim oxitocina”. M-am panicat. Soţul le-a spus nu este nevoie de niciun medicament. Au insistat să îmi pună branula că “aşa este protocolul”. Am acceptat-o, apoi m-am întins pe masă pt monitorizarea bătăilor inimii bebeluşului. Pentru că totul era bine le-am cerut să mă dau jos cu intenţia să imi uşurez durerile şi să nasc în picioare măcar dacă în apă nu se putea. Doamna doctor nu mi-a permis.
Când a ajuns doamna doctor cu care trebuia să nasc, am auzit că am dilataţie maximă. La un moment dat, din cauza poziţiei, bătăile inimii bebeluşului au devenit neregulate. Vedeam pe aparat cum scad deşi eu trăgeam aer în piept cât de tare puteam, asistată de soţ care mă ţinea de mână şi respira odată cu mine. Bătăile inimioarei au scăzut până la 70 bpm, organele interne mă dureau. Eu ştiam că dacă schimb poziţia totul va reveni la normal, dar nu mi s-a permis. La un moment dat cineva a propus să mă lege de picioare pt că mă mişcam şi ceream să mă dau jos. M-a legat doar la cel stâng. Mi s-a părut îngrozitor! Parcă eram la închisoare. Între contracţii vroiam să mă odihnesc cu ochii închişi, dar doamna doctor mă striga.
Soţul era atât de implicat că a uitat că trebuia să filmeze şi a uitat să o anunţe pe Liliana să vină. Când şi-a amintit eram pe ultima sută de metri, a sunat-o şi ea a ajuns în scurt timp în sală lângă mine. Liliana mi-a amintit să ţin mai mult aerul în piept înainte de a expira, atunci când împingeam m-a ridicat de spate la verticală pt că masa nu se ridica, iar asta m-a ajutat foarte mult.
Când doamna doctor mi-a zis că bebe se loveşte de un capăt de col, a făcut bosă şi e nevoie să îmi administreze un Nospa, nu m-am mai luptat cu ea. Deşi îmi doream o naştere 100% naturală, am acceptat. Ulterior am aflat că puteam naşte şi fără Nospa dacă m-ar fi lăsat să schimb poziţia. A urmat partea de aşteptare când mi s-a spus să nu împing. Îmi era imposibil! Simţeam nevoia să împing. A fost frustrant.
După ce şi-a făcut efectul medicamentul, am împins pe masă pe două contracţii şi l-am primit pe bebe pe piept la ora 6:45.
Ne-au dat lacrimile de fericire!
Soţul a fost atât de emoţionat că a uitat că vroia să taie cordonul ombilical dar, nu a uitat să facă poze. Am avut câteva fisuri care mi-au fost cusute cu bebe pe piept. Am apreciat la doamna doctor că nu mi-a făcut epiziotomie deşi nu vorbisem cu dânsa despre acest aspect. Apoi l-au luat pe bebe şi l-au dus la măsurători. Cu ajutorul Lilianei bebe a supt la sânul meu la 40 minute de la naştere.
În acea zi nu am putut să mă odihnesc bine din cauză că veneau diferite persoane să ne controleze sau să facă curăţenie. Dar eram fericită că am reuşit să nasc natural şi bebe a dormit pe pieptul meu din prima zi. Ne-au externat după 4 zile din cauza unei hipoglicemii a lui bebe şi de atunci totul a decurs exact cum mi-am dorit în ceea ce priveşte alăptarea. Am chemat-o pe Liliana şi la spital şi acasă, în calitate de consultant în alăptare, să mă ajute să-l alăptez cum trebuie, m-am documentat foarte mult şi am reuşit. Bebe este şi va fi alăptat la cerere până se va autoînţărca.
Concluzia
În spital reuşeşti să intri în panică foarte uşor iar starea asta nu e compatibilă cu naşterea naturală frumoasă, nemedicalizată, liniştită. Personal am ales foarte bine momentul să merg la spital. Nici prea devreme, nici prea târziu.”
Daca acest articol te indeamna catre meditatie,
Putem sa ne intalnim sa discutam,
Ai optiunea sa programezi o intalnire.
Liliana Tudose
Educator prenatal Lamaze
Doula-sprijin emotional la nastere
Consilier in alaptare