Mi-am dorit mult sa raman insarcinata.
Aveam doua cai pe care o puteam apuca: sa fac un copil sau sa imi gasesc un job asa cum mi-l doream.
Din pacare niciuna nu parea sa se concretizeze. Sotul mai mult plecat, copil nu dorea sa apara. Cand m-am trezit in dimineata in care trebuia sa vina menstruatia si am vazut ca nu a venit, am stiut ca e momentul.
Economist de profesie, calculez fiecare moment si stiu cum ar trebui sau cand ar trebui sa fie totul. Si veti vedea pe parcurs ca la mine calculele nu prea dau gres
Eram in concediu. Din intamplare aveam un test de sarcina la mine, dar pe care nu l-am facut la prima urina si ma gandeam eu ca de asta nu e concludent.
Se vedea pal a doua liniuta, dar poate ca pentru ca nu l-am facut dimineata, de asta e asa. Cine stia atunci ca a doua liniuta apare dupa 7-10 zile?
Am mers la farmacie si am mai cumparat unul. Pe care din pacate nu scria in engleza, cu atat mai putin romana. Nu semana deloc cu testele de sarcina uzuale, asa ca nu cred ca l-am facut correct. Si la acesta se vedea pal a doua liniuta.
A doua zi urma sa plecam spre casa.
Nu am spus nimic nimanui.
Ne-am oprit intr-un parc natural si la un moment dat sotul ma ia in brate, ma mangaie pe burtica si ma intreaba: “Cand o sa avem un bebe mic aici?” Iar eu ii raspund: “E deja aici.” Se uita ciudat la mine si imi spune ca nu are cum (trecusera abia 2 saptamani de la conceptie).
Asa i-am dat vestea, el credea ca nu are cum, dar totusi, in drum spre casa se vedea ca se contureaza un pic ideea in capul lui, parca avea o grija suplimentara.
In cele din urma ajungem acasa, a patra zi repetam testul si se vedea, din nou, pal, a doua liniuta. Eram cam dezamagiti, dar totusi increzatori.
Au urmat analizele HCG, o vizita la medic si altele, totul la mai putin de 3 saptamani de sarcina, asa ca nimeni nu ne prea confirma banuielile.
Dar am invatat sa fim rabdatori. Si rabdarea noastra a avut success.
Sarcina a decurs in cel mai frumos mod posibil. Fara greturi, fara ameteli, fara sangerari. Oboseala si poftele isi mai faceau simtita prezenta, dar nimic deosebit.
Am calatorit mult, am facut multa miscare si ne-am bucurat de fiecare moment.
Dar care e grija fiecarei mamici? Ca trebuie sa nasca.
Nu stiam cum, nu stiam nimic. Mi-am pus din primele zile intrebarea cum voi naste. Cezariana?
Dar mi-e frica de mor de operatie. Natural? Dar durerile nasterii sunt cele mai mari, cum voi rezista?
Incet, incet, cu sprijinul mamei si al surorii, s-a conturat ideea ca voi naste natural.
Am inceput sa citesc, am vazut beneficiile si am hotarat. Voi naste natural!
I-am pus in vedere doctorului, m-a felicitat si l-am intrebat ce-ar trebui sa fac sa ma pregatesc pentru nasterea naturala.
Mi-a spus ca nimic, ca daca vreau sa fac cursurile Lamaze, se fac la BB Center.
Dar eu stiam deja de BB Center. Pentru ca nimic nu e intamplator. In una din zile o prietena ma suna si imi zice: “Sora mea merge la Isis la o prezentare despre alaptare. Vrei sa mergem si noi?”.
Si asa am ajuns la curs, am aflat despre beneficiile alaptarii, am cunoscut-o pe Liliana si culmea, am castigat un curs de alaptare, in BB Center.
Aveam deja 30 de saptamani si ma apuc sa dau telefoane, ca vreau sa fac Lamaze.
O sun pe Liliana, reusesc sa o contactez dupa vreo 3 incercari. Imi adreseaza intrebarile specific, si imi spune ca e prea devreme sa incep cursurile.
Dupa insistente, reusim sa ne adunam si sa incepem. Primul curs mi s-a parut total aiurea, parca nu intelegeam nimic si toti vorbeau limbi straine.
Usor, usor, am inceput sa inteleg totul, sa pun informatiile cap la cap si sa zic “WOOOW”.
Cursul de puericultura mi s-a parut cel mai frumos, cel mai util, nu stiu, cel mai cel.
A urmat apoi cel de alaptare, care a fost salvator din punctual meu de vedere. Fara el, fara ajutorul Lilianei de dupa nastere si inca a unei mamici cu suflet, copilul meu nu ar fi fost alaptat.
Cel mai interesant din toate aceste cursuri mi s-a parut cand Liliana ne-a pus sa ne cream filmul nasterii in minte.
Imi era atat de frica de moment, incat imi era si frica sa ma gandesc la asta.
Dar, suna asa: “Se va rupe apa acasa, voi ajunge la spital cu o dilatatie rezonabila (4-5, ptr ca vroiam epidurala si nu se face epidurala dupa dilatatie 5), voi avea un travaliu scurt (3-4 ore) si voi naste un copil sanatos”.
Si asa a fost.
Am mers la control in saptamana 38. Mi-a spus ca bebe nu crede ca se va naste curand, colul este lung si inchis.
Deja ma vedeam peste termen. De la primul control mi s-a spus ca voi naste pe 26 februarie. In data de 25 ma suna o prietena la 10 dimineata si ma intreaba daca azi nasc. Eu ii spus senina ca nu, maine, in ideea ca atunci e termenul. Ii marturisesc sa nu am dureri, nu am semne ca voi naste, si ca nici nu am terminat cumparaturile pentru bebe si de bagaj nici nu m-am apucat.
In jur de ora 17 se prezinta mama in vizita. Stam noi de vorba la o cafea, merg la toaleta si observ ca am o scurgere mai abundenta. “Eh, nu are cum sa mi se fi rupt apa, ca trebuie sa fiu cascada Niagara”.
Am repetat episodul de cateva ori, i-am spus sotului, am mai cautat pe net una alta. O duc pe mama acasa, linistita, singura cu masina, ma opresc 10 minute pentru un moment de respiro doar al meu.
Vin acasa, sun medicul si ii spun simptomele: “Am niste scurgeri, nu am avut o scurgere mai mare, nu am dureri, nu am nimic”.
Imi spune sa merg la maternitate sa ma vada medicul de garda ca este posibil sa se fi fisurat membranele. “Hmm, ma apuc sa fac bagajul.
Oare ce trebuia sa pun in el? Nu e panica, sigur nu nasc”.
Fac bagajul, fac dus, imi indrept parul, ma machiez… (inainte de nastere nu ieseam niciodata din casa fara fond de ten… ce vremuri…).
Ajung in jur de 20 la maternitate, ma vede medicul de garda.
Imi spune ca ma interneaza ca o nasc, dar ca nu s-a rupt apa.
Aha, deci nu prea am dilatatie cum credeam.
In jur de 22 vine medicul meu. “Super, am scapat”, imi spun. Dar ce sa vezi…
Imi rupe apa, eu nici vorba de dureri. Imi spune ca voi naste la noapte, dar nu curand, asa ca ma pot odihni in liniste, asa cum am povestit la ultimul control.
Si incerc sa adorm. Pe la miezul noptii ma apuca durerile.
Hmm, nu prea le suportam.
Ce sa fac, ca daca fac epidurala la dilatie mica o sa prelungesc travaliul.
Dupa consultari telefonice cu sotul ma hotarasc ca eu nu mai pot, si fac epidurala. Vine doctorul si imi spune ca am dilatie maricica si ca nasc. “Pai cum, nu ati zis sa dorm ca nu nasc?”.
Nu prea mai simteam durerile, dar simteam totusi ca nu pot sa imping.
Incerc sa ma asez in alta pozitie, vine asistenta si ma aseaza la loc pe spate, ca nu e voie.
Vine apoi doctorul, ii spun ca vreau sa stau in sezut, ca nu pot impinge si imi spune ca ma lasa.
Ce usurare, dar el se hotaraste sa stea langa mine.
Nu a mai durat mult. La 2 se naste fetita mea frumoasa, pe 26 februarie, asa cum s-a zis de la inceput.
Care tipa, e putin rozalina.
Mi-a pus-o pe piept si am sarutat-o pe frunte.
Incercam sa o calmez sa ii spun ca totul e bine, ca nu trebuie sa planga, ca acum e cu mami.
Dar nu a fost ptr mult timp. Ea a plecat sa fie curatata si masurata, iar ptr mine chinul abia incepuse.
Fetita mea a avut cordonul scurt, motiv pentru care a si venit asa repede, insa motiv pentru care nu a fost timp sa mi se faca epiziotonomie, si am avut o ruptura de toata frumusetea.
Si nu a durat nasterea cat a durat sa mi s-au facut mie manevrele de oprire a hemoragiei si cusut.
Dar a trecut. Si acum ce face bebe? Vreau sa o vad!
Mi-au adus-o pentru cateva minute, am incercat sa o pun la san, dar era aproape adormita.
Ea a plecat, si eu am plecat in camera mea. Am reusit sa adorm cateva vreo doua ore.
Incerc sa ma dau jos din pat, dar nu pot. Chem asistenta, ii spun ca vreau sa merg la baie si ca nu pot.
Ma ajuta si in timp ce ma lasa singura in baie lesin.
Dupa ce imi revin, ma pune in pat si ii spun ca vreau sa imi aduca fetita.
Imi spune ca nu sunt buna de stat cu bebele, ca am lesinat si mai intai sa imi revin.
Incerc sa adorm din nou, poate am mai reusit vreo jumatate de ora, dar gandul era la ea. Pe la 7 se schimba tura, incepe forfota, vine asistenta sa imi dea calmantele.
Si imi cer din nou bebele. A venit, doarme.
Stau linistita si o privesc, apoi adorm langa ea. E cea mai frumoasa fiinta din lume.
Dar povestea noastra nu a luat sfarsit, aveam sa aflu in curand ca adevarata provocare abia acum incepe -Alaptarea, un drum lung, anevoios dar cu un final fericit. Va invit sa aflati povestea noastra aici http://www.bbcenter.ro/blog/2016/01/06/a-venit-mana-de-fier-a-surorii-mele-si-o-incredere-neimaginata-si-forta-ne-ataseaza-una-de-alta-nu-a-mai-primit-lapte-praf-la-mine-a-venit-laptele-cu-furie-cu-tot-cu-niste-dureri-de-nedescris/

Contacteaza-ne

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>