12670068_10153573231781888_2544788541441783613_n

 

12391007_10201041552197505_6637408804023122630_nTotul a debutat la 3 dupa-amiaza miercuri 23 februarie 2016.
Nu stiam exact ce o sa simt si cum o sa fie…durerile erau ca cele menstruale, dar nu foarte puternice.

Am stat linistita si am incercat sa ma odihnesc. Durerile s-au intensificat, erau mai puternice si din ce in ce mai apropiate. Desi nu simteam intarire de burtica, eu credeam ca ceea ce simt sunt contractii ( ulterior am aflat ca erau dureri de pretravaliu).

Am monitorizat distanta dintre contractii…si am considerat ca este timpul sa plecam spre spital. La 5 dimineata am ajuns la spital la Medgidia.

Am fost consultata de moasa de garda, si mi-a spus ca nu sunt inca in travaliu si ca mai am de asteptat

Am fost dusa in rezerva si am stat linistita in pat. Eram putin speriata, dar sotul ma incuraja si ma tinea in brate. Intre contractii reuseam sa atipesc si sa imi adun fortele pentru ce va urma. Eram controlata periodic de catre moasa si de catre medic. Intre timp, am urcat si coborat scari, am facut plimbari pe holurile spitalului, am mancat si m-am hidratat. Dilatatia avansa foarte incet dar durerile erau mai puternice.

Incet incet durerile au devenit mai crunte
Pe la ora 18,00, dupa 13 ore de cand ajunsesem la spital, contractiile nu erau suficient de puternice pentru a obtine o dilatatie completa. Doctorul si moasa m-au sfatuit sa accept o perfuzie cu oxitocina, in caz contrar travaliul ar mai fi durat cel putin 12 ore. Am acceptat perfuzia, si astfel incet incet durerile au devenit crunte. Respiram adanc pe fiecare contractie, si la sfatul moasei incercam sa vizualizez momente placute. “Nu astepta cu frica contractia! Accepta durerea si respira adanc. ” asa mi-a spus.

12705313_10153573235146888_2046111460868830435_nSotul a fost alaturi de mine in sala de nastere,

fiind foarte atent sa respir corect si sa nu imi lipseasca nimic. Moasa m-a sfatuit sa caut cele mai confortabile pozitii pentru a trece mai usor peste contractii. Am stat pe mingea de fitness, am stat pe vine, in picioare rezemata de masa de nastere…In curand am simtit sa imping pe contractii.

Am impins stand in diferite pozitii care mi se pareau confortabile. In tot acest timp moasa si sotul erau alaturi de mine. Doctorul a fost chemat cand copilul era coborat si angajat corect pentru expulzie. Abia atunci m-am urcat pe masa de operatie.

Durerile nu mai erau asa de puternice, acum simteam nevoia sa imping. Nici expulzia nu a fost prea rapida sau usoara.

Impingeam si nu reuseam sa o duc pana la capat.

Eram obosita. Practic…impingeam copilul si il trageam  inapoi.

daniela tiscuDupa aproximativ 2 ore am reusit sa imping mai puternic,si sa iasa capusorul lui bebe.

Doctorul mi l-a pus pe bebe pe piept.

Imi aduc aminte ca avea pumnii stransi si tremura de frig. Cat eu imi admiram puiul, doctorul masa cordonul ombilical. Apoi bebe a fost curatat si cantarit, iar eu am eliminat placenta si am fost cusuta. In curand l-am primit pe bebe la san si … asa a inceput povestea noastra minunata :)
Aspecte pozitive:
Stiam de la cursul Lamaze ca respiratia este importanta! Complet adevarat! Am respirat pentru bebe!
Am avut noroc de o moasa profesionista si pozitiva. A fost un adevarat sprijin emotional pentru mine.
Doctor optimist si increzator in fortele mele. M-a asteptat si nu m-a presat deloc. A pus muzica special aleasa pentru expulzie.
A fost dureros... Dar durerea se uita!

Acum imi amintesc cu drag despre nastere.

Contacteaza-ne

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>