Am din ce în ce mai mult tema de studiu nașterea acasă, in contextul medical, emotional si legislativ. Fiindcă o naștere acasă înseamnă echilibru atunci când o aleg. Alegerea sa fie informata, nu fiindca imi e frica de ceva, in contextul “mă îndepărtez de”-pital, cezariana, medic, personal medical.
Am pregătit femei care au ales sa nasca acasa și as spune ca în contextul actual avem un pachet :
– Emoția, increderea si determinarea mamei
– Emoția, increderea si determinarea tatălui
– Emoția, increderea in sine, in procesul natural determinarea celei care asistă, abilități de observare a emoțiilor, a comportamentelor, de a direcționa, de a ști când sa se retragă și când sa fie ferm.
As vrea sa știu dacă cele care ati nascut acasă ați avut temeri înainte de declanșarea travaliului și cum ați procedat.
– Dacă ați simțit emotiile soțului
– Dacă soțul a fost în acord
– Dacă ați avut consilieri – întâlniri repetate cu moașa inainte de declanșarea travaliului.
Mi ar placea sa invatam din experientele noastre, pentru a introduce un concept sanatos și legal pentru nașterea acasă în România.

Impresille mamicilor de pe unul dintre grupurile de socializare
Alina S:
Bine punctate intrebarile tale, Liliana Tudose.

Astfel incat cred ca voi scrie cate ceva despre ce a fost in viata mea in acea perioada de dinainte de nasterea acasa.

Ideea de a naste acasa s-a cuibarit in mine cu ceva ani in urma, pe cand inca nu eram casatorita.

Citisem despre o nastere frumoasa, si mi s-a parut a fi cel mai in acord cu mine mod de a aduce pe lume un bebita.

Cand am aflat ca sunt insarcinata, parca s-a sters din minte ce imi doream, abia pe la 2-3 luni a revenit amintirea.

Si am inceput sa caut solutii.

Si nu prea le gaseam, doream sa fie cineva sa ma asiste, iar in orasul in care urma sa nasc nu se gasea nimeni. Asa am inceput munca de “cercetare”. S-au aliniat planetele, am dat de o minune de moasa, cu care am simtit ca rezonez din prima clipa. Atunci am simtit muuulta usurare, si tot atunci mi-am dat seama si ca ma temeam oarecum sa nasc la spital, era o temere ca cineva va interveni si nu ma va lasa sa-mi fac treaba in tihna.

Simteam cu tarie ca atat corpul meu, cat si bebe stiu prea bine ce au de facut.

Si atunci s-au consolidat increderea si determinarea, a mea si a sotului. El a inteles repede multitudinea de motive pt care doream o astere acasa, blanda. Si am inceput sa lucram la dorinta noastra.

Ne-am intalnit cu mosica de cateva ori, mi-a oferit sfaturi pretioase despre alimentatie, pregatiri de baza, evenimente ce pot interveni in sarcina si in travaliu. De altfel, moasa a fost cea care a pozitionat-o corect pe bebelusa spre finalul sarcinii. Maini fermecate, delicate si binecuvantate.

A inceput travaliul, m-a luat nitel pe nepregatite, dar fara temeri.

Intre timp facusem pace cu mine si cu ideea ca exista si posibilitatea de a ajunge la spital. Nu ma mai speria nimic, nici ideea de cezariana. Asa incat am definitivat bagajul pt maternitate (planul B), cum ii spuneam eu. Si am lasat lucrurile sa se intample. Cu rugaciune, cu tihna, cu ganduri spre micuta ce inca se afla in pantec. Mosica a stiut perfect cand sa imi lase spatiul liber, cand sa intervina si sa imi spuna ce e de facut ( si asta pt ca deja oboseala cucerise mult teritoriu in defavoarea mea, si devenisem imobila). Se pare ca toti cei ce am fost implicati in venirea pe lume a Ecaterinei am reusit sa ne unim dorintele, energiile si sa reusim.

E poate mult de scris. Multe detalii se pierd cand finalul e cel dorit. Dar cand apar intrebari, pot raspunde, cu mare drag

CRina V:

Am vorbit, in primul rand, la intalnirile cu mamicile BB Center despre chemarea pe care am avut-o spre acest tip de nastere.

A fost o combinatie unica: viziune, atractie spre tot ce inseamna natural,instincte, simplitate si spiritualitate.

Prima mea inspiratie (dupa ce am vorbit cu bebelusul meu, intr-un moment de liniste.in care a rasarit aceasta idee) a fost cartea

Conceptul Continuum..care mi-a confirmat ca tot ceea ce simt si imi doresc este doar chemarea naturii si voie Divina.

Intodeauna am crezut ca am o putere sarutata de Divinitate..si ca pot atinge orice culmi imi doresc cu adevarat..desi increderea in mine nu a fost intotdeauna langa mine in ceea ce faceam in viata de zi cu zi.

Dar increderea ca noi, femeile, suntem facute sa nastem intim si minunat, de cand s-a creat lumea, nu mi-o lua nimeni:)

Acum, stiu ca noi, femeile, trebuie sa avem mai multa incredere in noi si in ce simtim..pentru ca suntem chiar cele care dam nastere unei noi vieti, de fiecare data..dam nastere de prunci sau dam nastere de noi femei(prin experientele pe care ni le da viata sa le traim ): mai frumoase, intalegatoare si recunoascatoare.

Vivi:

Și eu as completa ca totul este o taină. Voi scrie si eu după ce voi naște acasă ,și voi trece prin experienta. Tot ce ai scris si tu face parte din mine, cred că cuvintele nu pot descrie, 

Alina V

A doua nastere, a fost acasa. Am planuit asa.

Am citit cate ceva, dar cel mai mult m-au pregatit toate clipurile de pe net care aratau ce usor si frumos au nascut alte mamici acasa. Majoritatea in apa. Am facut un plan detaliat, pe o foaie de hartie.

Am adunat toate materialele necesare si le-am pus la-ndemana.

Nu stiam ca exista moasa sau doula pe care sa o pot chema sa ma asiste, si nici nu stiu daca exista acum doi ani aceasta varianta. Aveam si telefonul aproape, in caz ca nu reuseam sa nasc singura. Sotul era de acord cu mine in toate privintele, dar nu am apelat la el decat in ultimele minute ale travaliului.

La 5:40 dimineata, m-au trezit contractiile.

M-am dat jos din pat, s-a rupt imediat apa. Am luat lista in mana si m-am uitat la ea. Am simtit ca nu e timp sa incalzesc apa si sa umplu piscina gonflabila (locuiesc la tara si nu avem system de incalzire rapida a apei). Era 18 februarie si nici camera nu era foarte calda, dar nu m-am stresat pe tema asta.

Nu m-am stresat pe nicio tema

Era liniste si imi convenea ca sunt singura. Eram doar eu, cu bebe din burtica, si cu Dumnezeu, care m-a inzestrat cu puterea de a naste. Intre doua contractii, mergeam prin camera si asezam lucrurile (aleze, prosoape, uleiuri volatile care ajuta nasterea, muzica adecvata situatiei…).

Eram foarte calma si focalizata, focalizata dar relaxata. Dupa ce am terminat pregatirile, m-am asezat in patru labe pe pat. Nu am avut vreun gand inainte sa fac asta.

Pur si simplu m-am asezat sa nasc, fara ca mintea sa fie implicata in acesta actiune.

Exista un animal in noi, care se pricepe foarte bine sa faca ceea ce e animalic. Stiu, nasterea e act divin de creatie, dar e si act animalic, foarte primitiv. Mintea sporovaitoare nu prea mai ciripea. Doar a emis un gand ca e nevoie ca cineva sa prinda copilul care incepuse sa coboare. Am strigat la sot. Am strigat destul de mult, pentru ca el inca dormea, in camera alaturata, cu copilul cel mare. Era deja 7 si 15 minute cand a venit.

I-am spus sa ia camera si sa filmeze, dar imediat apoi i-am zis sa lase camera, sa prinda copilul, ca iese ACUM!

Sotul nu spunea nimic, doar facea ce ii spuneam eu, ceea ce a fost perfect. La 7:23 l-am auzit plangand pe bebe mic si i-am spus: “Asa, mamica, respira, bravo, respira.” Apoi m-am intors in pozitia sezand, l-am pus pe burta mea, l-am sters, l-am acoperit cu un prosop mare si pufos, iar el s-a pornit catre san. O ora am stat asa, apoi sotul a legat si a taiat cordonul, a iesit si placenta, si am continuat sa stau cu bebe in brate, ore intregi.

El dormea, eu il priveam si eram fericita ca totul a fost si este perfect.

Maria C

Am hotărât sa nasc acasa si in mod paradoxal nu am avut deloc emoții ca va merge ceva prost !

Am fost singura fara emoții in cele 50 de ore de travaliu
Soțul nu a avut prea mare încredere la început , si spre sfârșitul travaliului , cand vedea ca tot nu înaintez mi-a propus sa mergem la spital dar l-am refuzat .

Persoanelor din jur le-am interzis sa ma influențeze negativ , asigurându-i ca daca va fii nevoie, nu voi refuza sa merg la spital dar nu vreau sa ma panichez dinainte .
Am avut încredere in modul in care am fost create si in al doilea rând , in moașa care m-a asistat . Am știut ca daca va fi ceva in neregula imi va spune si vom merge la spital

Andreea M

A doua nastere a fost acasa, in cuibul nostru.

Aveam acest gand si la primul copil, dar nu am avut siguranta necesara, si nici sustinere (locuiam la parinti, deci nici un “cuib”).

Initial aveam plnuita nasterea la un spital privat, dar in urma discutiilor cu medicul am ajuns la concluzia ca nu imi sunt indeplinite conditiile.

Asa ca am decis ca voi naste acasa.

Mi-am anuntat sotul, care a fost sceptic, dar dupa ce a vazut increderea care o am in mine si corpul meu, a fost incantat. Am luat legatura cu moasa care m-a asistat, si-am vazut-o prima data in timpul travaliului(eu in Cluj, ea in Sv, s-a pus pe tren cand mi-a cazut dopul gelatinos). Ne-am conectat din prima. Nu pot spune ca am avut temeri, ma gandeam doar la ce ar putea merge prost si am citit multe.

Am primit o liniste incredibila cand m-am rugat.

Stiam ca totul e in control. Am sangerat f mult, sotul meu si moasa au avut emotii, dar eu eram linistita. Bebelul a iesit dupa un travaliu lung, cu tripla circulara de cordon.

Pe cat de dureros, pe atat de profund si implinitor a fost totul.

M-au ajutat extrem de mult informatiile,  in special respiratiile.

Irina:

Încerc să răspund la întrebările tale:

Fără emoții, muncă cu sinele pentru a intra în starea de detașare într-un mod cât mai plenar.

Frică de spital și de operație da… Acum trei ani erau puține Nvdc-uri, acasă mai deloc.

Erau câteva transferuri la spital… N-am beneficiat de susținerea de grup.

M-am aruncat în gol dar am lucrat mult să-mi construiesc o încredere autentică în mecanismele naturale ale corpului.

M-am conectat cu “strămoașele”, m-am gândit intens la toate femeile care au reușit să nască în siguranță înaintea mea și înainte de inventarea sistemului medical. Soțul a fost motorul meu, probabil că m-aș fi blocat undeva pe drum dacă n-ar fi existat el… Cred că avem nevoie de atâtea “cârje” (informare temeinică, susținerea soțului, încurajări, etc.) pentru că avem de luptat cu prejudecățile adânc înrădăcinate în noi. ….

Cunosc deja multe mămici care au născut natural acasă sau la spital care spun că n-ar putea să fie doule.

Asta cred că e o vocație pe care o ai sau nu…

Avem la Iași o mămică care a născut deja de două ori acasă.

Experiența ei este cu atât mai valoroasă și mai inspiraționalâ cu cât are ceva probleme cu coagularea sângelui și a avut hemoragii la ambele nașteri.

Liliana Tudose, îți dau o idee:

Ar fi interesant de centralizat situațiile excepționale care au apărut la nașterile acasă.

Hemoragii, poziționări ciudate ale copilului ceea ce a determinat coborâri greoaie (imposibile dacă ar fi fost la spital), blocaje ale vezicii urinare, expulzia întârziata a placentei… Cred că sunt multe alte situații excepționale

E.

Eu la primul copil eram prea tanara sa am curajul sa gandesc in afara indicatiilor medicilor,

La a doua nastere am avut multe intrebari,revolte pe doctori si am inceput sa caut eu sa fac ce simt dar a venit prematur si tot la spital am ajuns, a treia oara insa chemarea de a naste acasa mi s-a indeplinit.

A fost o poveste tare frumoasa unde amandoi atat eu cat si sotul am avut chemarea asta oarecum deodata…la inceput au fost temeri,intrebari si “dar daca-uri” apoi a urmat o pace incredibila in casa noastra si stiam exact cum va fi si eram plini de extaz si neasteptare,frica a lipsit total si increderea crestea pe masura ce burta crestea si a decurs totul cum imi si imaginam ca va fi! a fost si magic dar parca a fost si ceva ce facea parte din normal,rutina unei zile in care rasare soarele,incalzim apa in cada si respir,prind copilul cel nou venit si il scot din apa,il pun la piept si al admir,il alaptez,apoi mai tarziu isi cunoaste surorile,bucuria unei zile normale si perfecte,ne-am trezit 4 in zorii zilei si la apus ne-am culcat 5

De s-ar pastra normalitatea asta la nasteri!!

 

Contacteaza-ne

Comentarii

comentarii