26648382_10155087505691606_1593806679_n

 

În timp ce vă scriu retrăiesc cu emoţii fiecare moment petrecut în salonul de naştere.

Totul a început la 38 de săptămâni de sarcină, într-o zi de miercuri noaptea, când m-am trezit brusc şi am observat că s-au fisurat membranele, iar nu peste mult timp am simţit şi primele contracţii neregulate.

Atunci am realizat că momentul naşterii va veni în curând, fapt care m-a liniştit şi în acealaşi timp m-a entuziasmat.

Acest moment l-am recunoscut ca urmare a parcurgerii cursurilor Lamaze organizat de Tudose Liliana în care au fost prezentate printre altele şi etapele naşterii naturale.

Am reuşit să adorm  cu gândul că dimineaţă voi anunţa medicul despre ruperea membranelor şi începerea contracţiilor.

A doua zi am informat medicul şi mi-a recomandat să mă prezint la clinica medicală pentru un prim consult.

Împreună  cu soţul meu ne-am deplasat la unitatea medicală unde am fost consultată de medicul de gardă.

Acesta a confirmat ruperea membranelor şi ulterior s-a decis internarea pentru monitorizarea la interval de 2 ore a bebeluşului ca urmare a pierderii lichidului amniotic.

Joi seara, în jurul orelor 23:00, au început contacţiile care au avut o intensitate din ce în ce mai mare cu trecerea orelor.

Dacă la început durata contracţiilor era de 1 minut cu pauze de 3-4 minute spre orele 02:00 au început contracţiile regulate cu durata de 3 minute având pauze de 3-4 minute.

În timpul contracţiilor mă simţeam confortabil să fac mişcări pe mingea de fitness şi soţul mă ajuta să respir corect şi să depăşesc acele momente când eram copleşită fizic şi psihic datorită durerilor.

A contat foarte mult faptul că atât eu cât şi soţul meu am urmat cursurile Lamaze unde au fost învăţaţi să avem în travaliu o respiraţie corectă,  un psihic bun şi o poziţie a corpului confortabilă.

După naştere soţul meu mi-a povestit ce reacţii am avut atunci când am intrat într-o stare de izolare psihică şi detaşare de exterior numită de specialişti ,,transă”.

În transă corpul meu a fost condus de instinct pentru protejarea faţă de durerile intense şi mi s-a zis că în cele momente mormăiam uşor şi când aveam contracţii respiram corect fără ca eu să fiu consţientă pe deplin de acele lucruri.

În tot acest timp am păstrat legătura prin mesaje cu Liliana prin care o informam despre evoluţia travaliului şi primeam încurajări din partea ei.

Vineri dimineaţa în jurul orei 08.00 medicul de gardă a constatat că am dilataţie completă şi sunt pregătită pentru a naşte.

A fost anunţat medicul care mi-a monitorizat întreaga sarcină iar eu am informat-o şi pe Liliana despre acest lucru.

La sosirea echipei de medici şi a Lilianei am fost condusă în sala de naşteri.

În acele momente eram bucuroasă că contracţiile au scăzut în intensitate şi mă gândeam că se va apropia momentul în care îmi voi vedea bebeluşul şi îl voi ţine la piept.

Însă până acolo a mai durat ceva timp.

Am intrat în bazinul cu apă şi  la fiecare contracţie împingeam, însă o durere mare în zona spatelui mă incomoda să găsesc o poziţie care să mă avantajeze să nasc.

După mai multe încercări nu am reuşit să nasc în bazin aşa cum mi-am dorit.

Atunci medicii au luat iniţiativa de a ieşi din bazin şi de a mă aşeza pe masa de naşteri. Mi-a fost greu să mă concentrez atât pe o respiraţie corectă cât şi pe împingere deşi soţul, Liliana şi medicii mă sfătuiau să insist pe aceste elemente şi să-l ajut pe bebeluş să se nască.

În urma mai multor încercări de expulzie care m-au epuizat fizic, Liliana mi-a îndreptat privirea către ea şi mi-a zis ferm: ,,Cami, trebuie să respiri pentru bebe!” urmat de fraza care mi-a rămas întipărită în minte: ,,Când nu mai poţi tu, poate El”.

Aceste cuvinte m-au făcut să mă gândesc la Dumnezeu care putea să mă ajute în acele momente critice pentru mine.

Ca prin miracol am prins puteri nebănuite care m-au făcut să împing cu toate forţele mele şi intervenţia medicilor au dus la avansarea bebeluşului pe canalul de naştere.

În primă fază a ieşit capul bebeluşului şi s-a constatat că avea cordonul ombilical în jurul gâtului şi nu a făcut rotaţie completă.

S-a recurc la tăierea cordonului ombilical şi efectuarea epiziotomiei pentru facilitarea naşterii.

La ora 10:25 am reuşit să nasc un băieţel de 3840 g având mult păr aşa cum îl visam.

Din păcate nu am avut parte de „ora magică” deoarece bebeluşul a fost preluat imediat de cadrele medicale pentru a fi aspirat şi incubat.

În acest timp am fost anesteziată şi mi s-au acordat îngrijiri medicale post-naştere.

După reanimare, mi s-a adus bebeluşul, a fost ataşat la sân cu ajutorul Lilianei, momente magice pentru mine, care au făcut să uit de toate eforturile şi durerile prin am trecut şi care se merită pe deplin atunci când ai în braţe cel mai minunat dar oferit de Dumnezeu.

În urma tuturor experienţelor trăite am realizat că femeia devine o eroină atunci când trece la stadiul de mămică indiferent dacă naşte natural sau prin cezariană.

Sunt recunoscătoare în primul rând lui Dumnezeu, iar apoi medicilor Cionei Bogdan şi Buda Ioana, Lilianei Tudose şi nu în ultimul rând soţului meu care a demontrat că are mai mult curaj decât aş fi crezut.

 

 

 

Contacteaza-ne

Comentarii

comentarii