In apa m-am relaxat complet si durerea din contractii, era acum mult mai slaba si suportabila ca intensitate.
Nasterea naturala-o experienta pe care nu o poti descrie in cuvinte-trebuie doar sa o traiesti
Zic asta pentru ca in mintea mea nu exista cuvinte care sa poata descrie ceea ce simti in momentul nasterii.
Cert e ca e o combinatie de simtiri si senzatii pe care nu le-ai cunoscut pana atunci si nici nu le vei cunoaste in alt fel vreodata.
Travaliul meu a debutat la ora 1.50 noaptea cu contractii regulate la 3 minute.
Nu mai contorizam cat dureaza o contractie caci totul era prea brusc si durerea era destul de intensa. I-am spus sotului ca nu vreau sa mai stau acasa si am plecat spre Isis.
Cand am fost consultata de medicul de garda mi s-a spus ca aveam deja dilatatie 5-6, ca nu am membranele rupte, dar ca ma vor duce in sala de nasteri.
Am urcat in sala de nasteri, drum pe care nu mi-l mai amintesc, deoarece acum deja contractiile veneau mult mai repede si nu ma mai puteam concentra pe nimic.
Stiu doar ca in sala ma astepta deja Liliana Tudose pe care o sunasem din masina si o rugasem sa vina direct la spital. Travaliul meu a fost unul scurt dar intens, cu contractii una dupa alta.
Probabil erau la un minut pentru ca nu mai simteam pauzele.
In pauze doar il rugam pe sotul meu sa imi dea cate o gura de apa. Asta era ritualul meu sa iau cate o gura de apa in fiecare pauza dintre contractii.
Cred ca au fost 3 sau 4 litrii in final. In timpul contractiei ritualul era sa il iau pe sot in brate iar Liliana imi masa mijlocul. Asta era alinarea mea. Nu am putut sa sar pe minge.
Desi poate ar fi fost nevoie, simteam ca corpul meu nu vrea asta, asa ca desi am incercat-o, am renuntat.
In jurul orei 6 ajunsesem la dilatatie completa si abia atunci au inceput sa se fisureze membranele.
Dupa 5 minute am intrat in apa.
In apa m-am relaxat complet si durerea din contractii, era acum mult mai slaba si suportabila ca intensitate.
In mintea mea mi-am spus ca trebuie sa imping si desi corpul nu mi-a aratat clar asta, m-am apucat sa o fac. Poate era mai bine sa mai astept. Am impins 2 ore in bazin.
Capul copilului se simtea, era la 3 cm de iesire. Il simteam singura cand puneam mana, insa nu mai voia sa inainteze. Dupa 2 ore de stat in apa calda, am simtit ca ma sufoc, asa ca am decis sa ies si sa imping pe masa.
Am facut si rebozo de cateva ori, insa bebe tot nu inainta.
Pe masa am mai impins pana la ora 11, cand doctorul Zaher, care era prezent si care imi spusese la ora 8 ca nu e cazul sa intervina ca sa nu fie nevoie de o epiziotimie, a hotarat ca este momentul sa intervina.
Bataile bebitei scazusera dar eu nu am stiut asta atunci. Si oricum eram epuizata fizic dupa cele 5 ore de impins.
Mi-a spus ca va mai dura 5 minute maxim si scoatem copilul.
Si asa impreuna cu doctor Ciornei si cu manevra dansului, in 2 minute bebita a fost scoasa si pusa pe pieptul meu. Atunci am uitat tot si am avut acea senzatie de care va spuneam la inceput, ca nu ai cum sa o descrii, ca nu se compara cu nimic din ce am mai trait pana acum.
Durerea de dinainte si placerea de dupa, iti creeaza o stare de euforie. Ce simti la final?
Simti ca ai castigat o batalie, o lupta grea cu tine, cu natura, dar simti ca totul a meritat. Daca as mai repeta-o? Ieri am zis ca nu. Azi incep sa ma razgandesc.
Sunt sigura ca peste putin timp, voi zice cu siguranta – Da, o voi mai repeta!
Multumesc pe aceasta cale Lilianei Tudose, sotului meu, moasei Ana Maria, domnilor doctori Zaher si Ciornei, si tuturor celor care au fost in sala in momentul nasterii.
Faceti o echipa minunata