M-am pricopsit cu epiziotomie si nu am fost intrebata
Buna Liliana,
Cum fiecare poveste e bine-venita oricand, sper sa
te amuze si sa fie un mic ajutor pentru mamicile ce-si doresc o nastere
naturala si in medii ostile. Sper ca esti bine si sper sa ne revedem in
curand, uite asa crestem si noi, avem o luna jumatate si viata e frumoasa!
Te pupam cu drag si iti multumim inca o data din suflet!
*Stefi si Rory*
O povestioară fericită
O, ce veste minunată!
Într-adevăr, întrucât am primit-o chiar în ajunul
Crăciunului – Cum aș fi putut să refuz un astfel de cadou și totuși, o atât
de mare provocare?
Acest eveniment venea la doar cateva luni după pierderea
tatălui meu, cu siguranță am asemuit vestea cu o minune de la Dumnezeu. Și
orice minune trebuie tratată ca atare. Am făcut două controale la 2 doctori
consacrați, parcă aveam cumva nevoie de o dublă confirmare. Ambii doctori
m-au încurajat să merg înainte și să mă pregătesc pentru noul rol de
viitoare mămică.
E supranatural să auzi bătăile inimioarei unei gămălii de ac. *
Uneori acceptarea este mai grea-sa las o cariera construita in zece ani
*Sper să nu sun ca o mamă denaturată dar orice început e greu, acceptarea
în sine a fost dificilă. Meseria mea nu mi-a permis continuarea ei din
momentul în care am aflat că sunt însărcinată, pe considerente întemeiate
de siguranță. Aceasta a fost cumva a doua încercare – a trebuit să renunț
la o carieră construită în peste 10 ani în favoarea noului statut de
mămică.*
Lectia de rabdare a inceput
*Fiecare femeie știe că va veni și acest moment minunat, numai că niciuna
nu este cu adevărat pregătită la aflarea veștii. Confuzia s-a transformat
încet în stăpânire de sine iar îmbrățișarea noului ‘job’ s-a făcut treptat.*
*Am făcut parte din acea categorie care nu s-a imaginat niciodată în
postura de părinte iar cunoștințele despre acest domeniu erau aproape nule.
Lecția de răbdare începuse deja – au urmat câteva luni de echilibrare
emoțională și studiu de caz.
Am început să caut un centru special unde aș fi putut să fac, în prima fază,
gimnastică prenatală – așa am descoperit BB Center împreună cu draga noastră,
Liliana Tudose. Habar nu am avut de performanțele și reputația în domeniu a
Lilianei, am mers pe instinct și nu
am regratat o clipă. *
Gimnastica pentru trup si suflet
Au urmat câteva cursuri bune de gimnastică, pe care le recomand cu inimă
deschisă întrucât ajută atât corpul cât și psihicul pentru momentul
nașterii. Ulterior, am aflat și despre cursul Lamaze pe care l-am urmat
integral și care mi-a oferit toate informațiile vitale despre pregătirea
pentru naștere și perioada post-natală.*
Initial mi-am dorit cezariana
Dacă în primă instanță intrasem în centru cu ideea de a naște prin
cezariană, ulterior mi-a fost insuflată dorința, de altfel normală, de a
naște natural în totalitate. Mi s-a deschis un nou univers și am fost avidă
după cunoaștere până în ultima secundă, informațiile primite au fost
precise despre întreg procesul și psihologia nașterii.*
Eram puternica, dar aveam temeri
M-am considerat mereu o persoană puternică dar cred că orice femeie are
temeri când vine vorba de venirea pe lume a primului copil, în special. Nu
am făcut excepție, am avut îndoieli și frământări dar treptat, am fost
educată prin cursul Lamaze să îmi depășesc condiția și să trec peste orice
obstacol, din dragoste pentru pruncul meu. *
Am avut incredere ca pot naste natural
Încet, încet, timpul a trecut, ședințele s-au terminat și am intrat în
“zona roșie” de așteptare a marelui eveniment. Doctorul ales m-a susținut
de la început și a avut încredere că pot naște natural, am ales să îl urmez
chiar dacă acesta activa la o clinică privată cunoscută pentru promovarea
cezarianei în primă instanță. Am prins, treptat, o încredere extraordinară
în forțele proprii și ideea de a naște natural într-un mediu dominat de
cezariană a devenit cumva o ambiție personală. *
Ziua cea mare intarzia sa apara
Am fost activă toată sarcina, nu m-am dat în lături de la nimic, nu am
ținut cont prea mult de sfaturile celor din jur ci am făcut pur și simplu
ce mi-a dictat interiorul, inclusiv bebe. Am fost norocoasă și m-am bucurat
de fiecare clipă, tot ce am proiectat în gând s-a transformat într-o
realitate frumoasă.*
*Ziua cea mare nu a întârziat să apară. Rory s-a decis să fie destul de
precis și să sosească într-o mare zi de sărbătoare – 15 august, la fix 40
săptămâni.*
Dupa o noapte de dans, hop-travaliul!
Travaliul a început când m-am trezit în jurul orei 11.00, după o noapte de
dans și voie-bună pe plajă, la concertul unei trupe preferate. Mai bine de
atât nici că s-ar fi putut. Am observat o scurgere ușor sângerie alături de
câteva fragmente ce pareau a face parte din dopul gelatinos. Au și început
contracțiile imediat după, le-am deosibit ca fiind reale întrucât au fost
dureroase din prima secundă a începerii travaliului. Fără panică, mi-am
văzut de treabă în continuare, spre seara eram invitați la petrecerea
nepoțelei mele de 2 anișori. Știam cumva că nu v-om mai ajunge la
petrecere, dar m-am agațat de acest frumos eveniment pentru a trage de
timp: am împachetat cadourile, mi-am călcat hainele, mi-am arănjat
lucrurile – pe toate le făceam între 2 contracții. Le-am contorizat de la
început și au fost, spre norocul meu, regulate: la 6 minute, la 5, 4, apoi
țin minte că în drumul spre spital erau deja la 2-3 minute. *
Am reusit cu brio sa stau acasa
Îmi aduc aminte cu drag de acea zi – o sâmbătă frumoasă de vară, însorită,
atmosferă de sărbătoare, familia acasă, păsărelele ciripeau, ce să
mai…cadrul perfect pentru un travaliu ușor, sau cel puțin fără stres. Am
reușit cu brio să stau acasă 6 ore cu contracții regulate, am putut mânca,
ațipi, vorbi, face duș, asculta muzică – practic, am tratat travaliul ca pe
o altă zi normală din viața mea și a fost perfect. M-a ajutat enorm energia
zilei și familia, care m-au făcut să uit de intensitatea momentului în
sine. *
Chiar…am zbughit-o la clinica!
În jurul orei 17.00, am decis să plecăm spre spital, și asta din cauză că
începusem să sângerez puțin, semn că probabil eram aproape de marele
moment. Zis și făcut, am apucat geanta de mult pregătită, pe membrii
familiei și am zbughit-o spre clinică, eram încrezătoare că totul va fi
perfect.
În jurul orei 17.30 am ajuns, am fost
controlată de medicul de gardă și spre uimirea tuturor, ajunsesem deja la
dilatație 8 așa că am fost trimisă imediat în sala de nașteri. Eram
bucuroasă încât știam că trecusem de partea grea a travaliului dar totuși
ușor surpinsă întrucât din acea clipă, totul s-a petrecut foarte rapid. Mi
se parea că joc într-un film, ca totul este un vis și că nu sunt eu cea
care urmează să nască în curând.
Doctorul era posibil sa nu fie cu mine
Am ajuns într-o sală micuță de naștere și așezată numaidecât jos pentru
a-mi fi monitorizate bătăile fetale. Acum trebuia doar să aștept dilatația
maximă. Nu mi-am facut mari speranțe că doctorul meu va veni în acea zi de
sărbătoare dar spre mirarea mea, la nici 30 minute a și apărut, încrezător
și profesionist cum îl știam. Cu toate că, de la începutul sarcinii, am
plecat pe premisa că e posibil ca doctorul să nu îmi fie alături la naștere
(știm cu toții că majoritatea oamenilor au tendința de a-și lua concediu în
august), am fost plăcut surprinsă când a venit. Acest lucru mi-a dat și mai
multă încredere în sine că pot duce la bun-sfârșit ce îmi propusesem.
Prea tarziu pentru o epidurala
Nici nu am mai avut timp să mă ridic în poziție verticală și să mă mișc,
mi-a fost montată o perfuzie cu glucoză și săruri, apoi mi-a fost adus
formularul pe care am semnat cu mândrie că refuz orice anestezie. Oricum ar
fi fost prea târziu chiar și pentru o epidurală având în vedere dilatația
avansată dar momentul a fost plăcut, eram cu un pas mai aproape să îmi
îndeplinesc visul de a naște în totalitate natural.
M-am pricopsit cu o epiziotomie si nu am fost intrebata
Apoi totul s-a desfășurat cu rapiditate, țin minte că doctorul mă sfătuia
să mă relaxez, să respir corespunzător și totul se va sfârși imediat. Mi-au
fost rupte membranele pe masa de naștere întrucât le aveam doar fisurate,
nu doare nimic ba chiar e amuzant să simți șuvoiul cald de lichid amniotic
scurgându-se pe coapse. Imediat după, contracțiile s-au întețit și a
început expulzia propriu-zisă. Am fost rugată să împing de 3 ori într-o
contracție, cam dificil pe alocuri dar nu imposibil. Intensitatea
momentului este puternică dar gândul câ ești pe ultima sută te face să-ți
folosești și ultima resursă. M-am pricopsit și cu o epiziotomie de care nu
am fost întrebată dacă o vreau sau nu dar nici că mai conta – nu am simțit
mare lucru întrucât eram angrenată în febra expulziei. Mi-au trecut prin
gând, într-o secundă, toate mămicile pe care le știam și am înțeles cum stă
treaba cu minunea nașterii.
Cel mai pretios element al vietii mele
Și uite așa, la ora 19.00, după nici o oră jumătate de când ajunsesem la
clinică, l-am născut pe cel mai prețios element al vieții mele de până
acum. Rory – un băiețel frumușel-foc, de 3600 g și 52 cm, cu ochi blânzi și
părul bălai.
Toate durerile și grijile dispar când ți se pune pruncul pe piept, parcă
îmi era și frică să îl ating de emoții. Nu am avut parte de ‘ora magică’
întrucât politica clinicii cere ca cordonul să fie tăiat imediat după
naștere și copilașul dus pentru investigațiile standard. Nu am stat să îmi
fac sânge rău, am acceptat situația pentru că eram doar fericită că
flăcăuțul e sănătos și că am reușit să nasc natural. Poate că, câteodată,
nu merg toate așa cum am dori, contează să ne bucurăm de ce minune ni se dă
și să privim mereu partea plină a paharului.
S-au terminat cuvintele:)
Nu a durat mult despărțirea, bebe fiindu-mi adus la cca. 1 oră după
naștere iar de atunci nu am mai fost despărțiti. L-am pus imediat la sân și
a început să pape, nu există bucurie mai mare decât acea imagine angelică.
Ce pot să spun, a fost incredibil. Un moment grandios într-o mare zi de
sărbătoare, cea mai mare împlinire și cel mai misterios moment din viața
mea, fericire supremă. Restul acum prea puțin contează, parcă nici nu îmi
mai găsesc cuvintele după ce am retrăit acea zi mirifică povestindu-vă și
vouă.
Știu doar că le mulțumesc tuturor, de la divinități la persoane iubite și
cunoștințe, puterea femeii de a naște este un dar prețios și trebuie tratat
ca atare. Nu vă subestimați, există o leoaică puternică în fiecare
graviduță, fie ea chiar minionă sau slăbuță.